Profesorii ar putea primi o primă de performanță. Ce promite programul de guvernare pentru Educație al Guvernului Mureșan

Sursǎ foto: Pexels

Profesorii ar putea primi o primă de performanță. Ce promite programul de guvernare pentru Educație al Guvernului Mureșan

Cuprins Articol:
Profesorii ar urma să beneficieze de o primă de performanță stabilită la nivelul fiecărei școli, potrivit liniilor directoare ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR. Documentul prevede și acordarea de mese și burse copiilor din familiile vulnerabile, cu scopul reducerii abandonului școlar. Premierul desemnat a anunțat, în prealabil, că va „depune programul de guvernare, iar luni și marți vor avea loc audierile miniștrilor. Nu vom discuta nume de miniștri decât după ce avem programul de guvernare.”

Profesorii ar urma să primească o primă de performanță

Această schiță de program de guvernare include 28 de puncte și se referă incluziv la salariile din sectorul bugetar, fără a intra în amănunte. 

Măsurile apar la capitolul „Educație și cercetare” al documentului prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Programul propune, printre altele, extinderea rețelei de creșe și grădinițe și consolidarea finanțării educației, potrivit informațiilor  G4Media.

Una dintre cele mai concrete măsuri prevăzute pentru sistemul de educație este introducerea unei prime de performanță pentru profesori. Aceasta ar urma să fie stabilită la nivelul școlii.

Documentul prevede, în același timp, consolidarea finanțării educației și pune accent pe dezvoltarea competențelor de bază ale elevilor - citire, scriere și matematică -, pe alfabetizarea funcțională, învățământul dual și aplicarea practică a cunoștințelor.

Mese și burse pentru elevii din familiile vulnerabile

O altă direcție anunțată este reducerea abandonului școlar. Copiii proveniți din familii vulnerabile ar urma să beneficieze de mese și burse, potrivit programului propus.

Deocamdată, liniile directoare nu detaliază cuantumul burselor, criteriile de eligibilitate sau mecanismul prin care sprijinul va ajunge la elevi. Programul mai prevede extinderea rețelei de creșe și grădinițe, ca parte a măsurilor propuse pentru educație.

Ce se întâmplă cu salariile profesorilor

Documentul nu anunță separat o majorare a salariilor profesorilor, dar include o direcție generală referitoare la salarizarea angajaților din sectorul public.

 Noua lege a salarizării unitare ar urma să se bazeze pe principiul „salariu egal pentru muncă egală” și să fie aplicată fără diminuarea veniturilor actuale.

Educația digitală și combaterea dezinformării, incluse în program

Programul propus include și introducerea unor măsuri de educație digitală. Elevii ar urma să învețe la școală cum să evalueze critic informațiile și cum să recunoască dezinformarea.

Pentru adulți sunt prevăzute programe de educație digitală, în contextul măsurilor propuse pentru creșterea rezilienței în fața manipulării și interferențelor informaționale. 

Salariile și pensiile ar urma să crească în 2027

Premierul desemnat Mureșan a mai anunțat că, pe durata mandatului propus, nu ar urma să fie majorate taxele și impozitele și că obiectivul este revenirea cotei de TVA la 19%, atunci când situația bugetară va permite acest lucru, potrivit Agerpres.

Întrebat despre politicile sociale care vor fi incluse în programul de guvernare, Mureșan a spus că salariile din sectorul public și pensiile au stagnat în ultimii ani și că este nevoie de creșteri.

Economia ar trebui să crească mai repede decât datoria

Unul dintre obiectivele anunțate de premierul desemnat este ca economia României să crească într-un ritm mai mare decât datoria publică.

Mureșan a spus că, în cazul în care datoria crește mai rapid decât economia, povara asupra populației rămâne ridicată, iar o parte importantă din resursele statului ajunge la plata dobânzilor. 

Personalizate pentru tine