Avertisment dur dat de un ONG de mediu: Dacă nu sunt interzise mașinile pe benzină și diesel în 2035, industria auto ar putea pierde 1 milion de joburi

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Avertisment dur dat de un ONG de mediu: Dacă nu sunt interzise mașinile pe benzină și diesel în 2035, industria auto ar putea pierde 1 milion de joburi

Cuprins Articol:

Un nou studiu asupra pieței auto europene vine să contrazică asociațiile producătorilor de pe Bătrânul Continent care susțin că interzicerea mașinilor pe benzină și a celor diesel din 2035 va avea un efect negativ asupra acestei ramuri economice. Din contră, ONG-ul Transport & Environment (T&E) spune că tranziția către vehicule 100% electrice va fi cea care va revigora vânzările, ajutând volumele să atingă nivelele de dinainte de criza din 2008, scrie Automotive News, citând Reuters.

Dacă UE nu mai interzice mașinile poluante, ar putea pune în pericol 1 milion de joburi

În primăvară, Comisia Europeană a reconfirmat că nu are de gând să amâne sau să anuleze legea prin care, din 2035, comercializarea de mașini noi cu motoare pe benzină și diesel va fi interzisă în toate țările din blocul comunitar. Proiectul a fost propus de CE încă din 2022, iar statele membre și-au dat acordul pe el în urmă cu doi ani, pe când vânzările de EV-uri erau ceva mai încurajatoare pe continent.

Între timp, ritmul de adopție al automobilelor „verzi” a încetinit pe anumite piețe, deși trendul general a rămas constant în favoarea electricelor, a căror cotă de piață continuă să câștige teren. Pentru perioada ianuarie - aprilie, vânzările de EV-uri au crescut cu 26% față de aceeași perioadă a anului anterior, susținute de salturi importante în Marea Britanie, Norvegia sau Elveția. Totuși, scăderile de anul trecut din Franța și Germania nu au fost recuperate complet.

În acest context, un studiu T&E arată că, dacă UE ar fi convinsă să amâne sau să anuleze complet interzicerea mașinilor cu motoare termice poluante, costul ar fi gigant pentru industrie, pentru că s-ar putea pierde până la 1 milion de locuri de muncă. De asemenea, s-ar pierde două treimi din investițiile totale în capacitățile de producție a bateriilor.

Aceste estimări contrazic mesajele transmise din partea Asociației Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA), care a venit în trecut cu avertismente în sens invers. Concret, analizele ACEA arată că interzicerea mașinilor noi cu ICE ar fi cea care ar duce la pierderi de locuri de muncă, deoarece mașinile electrice au mai puține componente, iar asamblarea lor necesită un număr mai mic de muncitori, printre altele.

Noul studiu T&E a fost publicat la câteva luni după anunțul Comisiei Europene că va relaxa cerințele cu privire la emisiile de CO2 la nivel de flote. Astfel, CE este de acord ca producătorii să rateze țintele de poluare în 2025 (care ar însemna să vândă cam două mașini electrice la fiecare 10 modele comercializate), dar doar dacă supraperformează apoi în 2026-2027 și vând mult mai multe electrice pentru a contrabalansa.

Lanțul valoric în industria auto europeană ar putea crește cu 11% până în 2035

ONG-ul de mediu susține că respectarea angajamentelor actuale ale Comisiei asupra politicilor de mediu cu impact asupra industriei auto va avea un impact benefic pe termen mediu și lung. Astfel, dacă Bruxelles-ul nu se abate de la planul stabilit, prin aplicarea de legislații ce impulsionează segmentul EV-urilor, contribuția lanțului valoric din auto la economia Europei va crește cu 11% până în 2035.

Pierderea de locuri de muncă asociată trecerii de la motoare termice la cele electrice va fi contrabalansată de un val de angajări în industria producătoare de baterii. Astfel, T&E estimează că circa 100.000 de persoane vor fi angajate în astfel de uzine și la furnizorii asociați în următorul deceniu, pe lângă alte 120.000 de angajări în industria de încărcare și transport al energiei.

În schimb, dacă CE va decide să amâne interzicerea mașinilor poluante și nu va susține financiar mașinile electrice, impactul asupra lanțului valoric va fi însemnat. Estimările T&E arată că acesta ar contribui cu 90 de miliarde de euro mai puțin la economia europeană până în 2035 în acest scenariu nedorit.

CLEPA avertizează că interzicerea mașinilor tradiționale va duce la pierderea a 500.000 de locuri de muncă

Asociația Furnizorilor Europeni de Piese Auto (CLEPA), a furnizat o poziție în completă opoziție cu remarcile T&E. Practic, CLEPA se aliniază opiniilor ACEA, avertizând că mai degrabă se vor pierde locuri de muncă prin interzicerea mașinilor tradiționale, decât dacă UE alege să amâne țintele sale pro-EV.

Firmele care produc piese auto ar urma să dea afară cam o jumătate de milion de angajați în UE până în 2040 ca urmare a trecerii la mașini electrice, deoarece foarte multe componente de pe mașinile cu ICE nu sunt necesare la mașinile electrice (elemente de la motor, transmisie și așa mai departe).

CLEPA estimează că producția de piese pentru mașini electrice nu va acoperi pierderile, vorbind despre angajări noi de doar 226.000 de persoane, ceea ce ar duce la o pierdere netă de 275.000 de joburi. De asemenea, ACEA a spus că o încetinire a vânzărilor de mașini electrice, pe lângă competiția tot mai feroce venită din partea producătorilor chinezi, va provoca valuri imense de concedieri la producătorii europeni.

„Industria europeană nu va avea de ales decât să taie producția, ceea ce va pune în pericol milioane de locuri de muncă și îi va impacta și pe clienți. În plus, va fi afectată competitivitatea sectorului în Europa și în lume, ceea ce va știrbi securitatea economică a UE”, a scris ACEA într-un comunicat.

Personalizate pentru tine