De la hotel de cinci stele la vile de peste 300.000 de euro: noul pariu imobiliar al proprietarilor Teleferic Grand Hotel

FOTO: Teleferic Grand Residence

De la hotel de cinci stele la vile de peste 300.000 de euro: noul pariu imobiliar al proprietarilor Teleferic Grand Hotel

Cuprins Articol:
Teleferic Grand Hotel SRL, companie din grupul care deține Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov, intră pe segmentul rezidențial cu Teleferic Grand Residence, un proiect dezvoltat în Cristian, Brașov, cu o investiție de peste 10 milioane de euro. Ansamblul este finalizat integral și include 32 de vile, o clădire de apartamente și infrastructura aferentă.

Proiectul transpune în zona rezidențială experiența acumulată în industria ospitalității și se adresează atât familiilor care caută o locuință permanentă, cât și celor interesați de o casă de vacanță la munte sau de relocarea din marile orașe.

Vilele pornesc de la 320.000 de euro + TVA

Teleferic Grand Residence include două tipuri de vile individuale.

Vila 4 Seasons are 4 camere, o suprafață utilă de 140 mp și un teren aferent de aproximativ 500 mp. Prețurile pornesc de la 320.000 de euro + TVA.

Vila 5 Stars are 5 camere și o suprafață utilă de 174 mp, cu teren de aproximativ 550 mp. Prețurile pornesc de la 395.000 de euro + TVA.

Arhitectura locuințelor este inspirată de chalet-urile alpine, reinterpretate pentru utilizare permanentă.

În proiect a fost construită și o clădire cu studiouri și apartamente, însă dezvoltatorul nu precizează în materialul transmis numărul total al acestora sau prețurile de vânzare.

32 de vile și facilități pentru comunitate

Vilele beneficiază de terenuri de cel puțin 440 mp, curți amenajate cu gazon și sistem de irigații, terase, pavaj, porți automatizate și câte două locuri de parcare.

Terasele de la etaj sunt finisate cu deck din lemn de frasin.

Dezvoltatorul spune că proiectul a fost gândit și cu facilități dedicate comunității.

Sunt menționate un loc de joacă, spa și bistro, iar în prezentarea generală a proiectului apare și un parc.

Locuințele sunt proiectate pentru eficiență energetică și utilizare în toate anotimpurile, cu accent pe izolație, instalații și infrastructura tehnică.

„Pentru noi, premium nu este doar o expresie care descrie designul unei locuințe, ci rezultatul unor alegeri concrete și corecte legate de construcție, materiale, confort și funcționalitate”, declară Emil Țînț, dezvoltator Teleferic Grand Residence.

Proprietarii Teleferic Grand Hotel se extind din hospitality în imobiliare

Lansarea ansamblului marchează extinderea activității grupului din zona hotelieră în sectorul rezidențial.

Teleferic Grand Hotel funcționează de peste 10 ani în Poiana Brașov, iar compania spune că a folosit experiența din ospitalitate în dezvoltarea noului proiect.

„De peste 10 ani, Teleferic Grand Hotel înseamnă pentru oaspeții noștri calitate, confort, atenție la detalii și un anumit mod de a trăi experiența muntelui. Teleferic Grand Residence s-a născut din dorința de a duce mai departe aceste valori într-un proiect rezidențial”, spune Emil Țînț.

Dezvoltatorul poziționează proiectul atât pentru rezidență permanentă, cât și pentru segmentul caselor de vacanță.

Localizarea în Cristian este folosită de dezvoltator drept unul dintre argumentele proiectului, prin apropierea de Brașov și accesul către zona montană. Conceptul urmărește să răspundă unui stil de viață în care locuința combină spațiul pentru familie, lucrul de acasă, accesul la natură și proximitatea față de oraș.

Ansamblul este finalizat integral, potrivit companiei, astfel că proiectul intră direct în etapa de comercializare a locuințelor. Investiția totală depășește 10 milioane de euro.

Personalizate pentru tine