Perioada declarării stării de urgență înseamnă pentru cele mai multe hoteluri din țară, în special cele din stațiuni și din zonele turistice, dar și pentru cele din București, suspendarea activității. Deja multe hoteluri lucrează la ”turație” minimă, trimițând o parte dintre angajați acasă. Cu siguranță că în următoarele una-două săptămâni își vor suspenda activitatea pe perioada crizei din ce în ce mai multe hoteluri, din lipsă de turiști, a declarat Traian Bădulescu, consultant în Turism, pentru Wall-Street.ro.

În România există 1.500 de hoteluri. Dintre acestea, aproximativ 600 au caracter sezonier, fiind deschise doar pe timpul verii, potrivit Federației Industriei Hoteliere din România.

Hoteluri care și-au închis activitatea

Dintre cele 180 de răspunsuri primite de la hotelierii contactați de Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), aproximativ 10% au închis deja. Prin extrapolare la nivel național putem spune că în jur de 90 de hoteluri sunt închise în prezent. Bineînțeles, este vorba doar despre cele active tot anul, pentru că cele sezoniere erau închise oricum în această perioadă.

Lista hotelurilor închise:

Hoteluri încă deschise

Aproximativ 40% dintre hotelierii contactați urmează să își închidă activitatea în perioada imediat următoare, adică un număr de 360 hoteluri.

”Estimăm un număr de 450 hoteluri care vor fi închise până la finalul lunii martie pe o perioadă de minimum 3 luni”, transmit reprezentanții FIHR.

Drama hotelierilor în procente

”La ora actuală, cel puțin acum, în luna martie, aproape că nu mai putem vorbi despre turism deloc, pe plan mondial. Turismul s-a oprit în loc, timpul s-a oprit... Din ce în ce mai multe state iau măsuri drastice, pe termen scurt, de securizare și de prevenire a răspândirii coronavirus. Multe țări au interzis sau limitat accesul vizitatorilor din alte țări, din ce în ce mai multe state declară stare de urgență sau de alertă”, adaugă Traian Bădulescu.

În luna martie (1- 16 martie), gradul de ocupare al hotelurilor din București, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut a scăzut de la 69,6% la 31%. Aceasta înseamnă că gradul de ocupare este mai mic cu 55,46%.

În ultimele șapte zile ale lunii martie, gradul de ocupare al hotelurilor din București, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut a scăzut de la 77% la 22%, adică există o ocupare mai mică cu 71,42%.

La nivel național, gradul de ocupare al hotelurilor a scăzut în luna martie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, de la 64% la 22%, adică există o ocupare mai mică cu 65,62%.

Nu în ultimul rând, la nivel național, gradul de ocupare al hotelurilor a scăzut în ultimele șapte zile ale lunii martie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, de la 66% la 18%. Gradul de ocupare este mai mic cu 73,52%.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri