La nivel național, chiria medie s-a situat la 503 euro în luna mai, menținându-se stabilă comparativ cu luna precedentă (505 euro) și cu luna mai a anului trecut (500 de euro), conform celei mai recente analize Storia.
Pe de altă parte, piața vânzărilor continuă să fie sub presiune, cu o medie națională de 2.053 euro/mp – o creștere de 7,5% față de mai 2025. În timp ce prețurile locuințelor au avansat cu 9,1% într-un an, veniturile au crescut cu doar 1,9% (exprimat în euro), ceea ce face ca efortul financiar necesar pentru achiziția unui metru pătrat să crească de la 1,65 la 1,76 salarii medii nete.
„Observăm o schimbare de strategie: pe fondul dobânzilor și prețurilor ridicate la locuințele noi, mulți români aleg chiria ca soluție pe termen scurt. Procesul de decizie la cumpărare s-a prelungit semnificativ, cumpărătorii analizând mult mai atent opțiunile înainte de a face un pas,” declară Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia și OLX Imobiliare).
Apare o anomalie interesantă în București: scumpirile agresive din Sectorul 5 (+14% la garsoniere) contrastează cu stabilitatea sau scăderile din zonele centrale. Astfel, chiriașii par că se reorientează către zonele care au fost istoric mai ieftine, dar cererea concentrată în acele zone a început să preseze avantajul prețului. Este un efect tip domino: pe măsură ce zonele premium (Sectorul 1) devin prohibitive, presiunea se mută spre sectoarele adiacente, care încep să se scumpească accelerat.
București: prețurile chiriei per sectoare și tipuri de apartamente (mai 2026 vs. mai 2025)
În București, evoluția chiriilor diferă în funcție de tipul locuinței. În luna mai, garsonierele listate pe Storia au avut un preț mediu de aproximativ 395 de euro, în creștere cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Apartamentele cu două camere au rămas la un nivel similar cu cel din mai 2025, cu un preț mediu de aproximativ 583 de euro, în timp ce apartamentele cu trei camere au înregistrat o ușoară scădere, de 2%, până la aproximativ 846 de euro.
Pe segmentul garsonierelor, prețurile medii solicitate variază de la 380 de euro în Sectorul 2 (+6% vs. mai 2025) și în Sectorul 4, la 449 de euro în Sectorul 1 (+7%). În Sectorul 3, prețul mediu solicitat este de aproximativ 390 de euro (+3%), în Sectorul 5 ajunge la 400 de euro, marcând cea mai mare creștere anuală pe acest segment (+14%). În Sectorul 6, chiria medie solicitată este de aproximativ 399 de euro, la un nivel similar cu cel de anul trecut.
Pentru apartamentele cu două camere, prețurile medii solicitate sunt cuprinse între 500 de euro în Sectorul 4 și 680 de euro în Sectorul 1 (+5% vs. 2025). În celelalte sectoare, valorile medii ale chiriilor sunt de aproximativ 650 de euro în Sectorul 2, 550 de euro în Sectorul 3 și Sectorul 5 (-7%) și 520 de euro în Sectorul 6 (-2%). Per total, acest segment rămâne stabil față de mai 2025.
Cele mai mari diferențe între sectoare se observă în cazul apartamentelor cu trei camere. Prețurile medii solicitate pornesc de la aproximativ 600 de euro în Sectorul 6 și ajung la 1.100 de euro în Sectorul 1 (-8% vs. mai 2025). În Sectorul 2, chiria medie solicitată este de aproximativ 900 de euro (+1%), în Sectoarele 3 și 5 ajunge la 700 de euro, cu o evoluție stabilă în Sectorul 3 și o creștere de 8% în Sectorul 5. În Sectorul 4, valoarea medie a chiriei este de aproximativ 640 de euro (-1%).
Care sunt principalele orașe cu cele mai ieftine chirii
În ARAD, unde chiriile sunt mai reduse comparativ cu alte orașe analizate, garsonierele au avut un preț mediu de 225 de euro în luna mai, în creștere cu 2% de la un an la altul. Apartamentele cu două camere s-au menținut la un nivel de 350 de euro, similar cu anul trecut și cu luna anterioară, în timp ce apartamentele cu trei camere au fost 450 de euro în luna mai. Comparativ cu luna anterioară, cele mai vizibile ajustări au fost pe segmentul garsonierelor, care au scăzut cu 6% față de luna precedentă (mai 2026 versus aprilie 2026), iar față de anul trecut (mai 2026 versus mai 2025), cea mai vizibilă ajustare a fost creșterea de 13% pe segmentul apartamentelor cu trei camere.
ORADEA continuă să se poziționeze printre piețele cu chirii reduse. În luna mai 2026, garsonierele s-au închiriat, în medie, cu 270 de euro, în scădere cu 4% față de anul trecut, dar în creștere cu 4% față de luna aprilie 2026. Apartamentele cu două camere au rămas la 400 de euro, la fel ca anul trecut și ca în luna anterioară. Pentru apartamentele cu trei camere, prețul mediu a fost de 500 de euro, fără variații anuale, dar în creștere cu 2% comparativ cu luna precedentă (aprilie 2026).
În SIBIU, evoluția chiriilor din luna mai 2026 indică o ușoară ajustare pe segmentul garsonierelor. Acestea s-au închiriat cu 300 de euro în medie, în scădere cu 6% atât față de anul trecut, cât și față de luna anterioară. Apartamentele cu două camere au rămas la niveluri similare cu cele din urmă cu un an, respectiv de 400 euro, dar au crescut cu 3% comparativ cu luna precedentă, în timp ce prețurile apartamentelor cu trei camere au rămas la 500 euro.
În CRAIOVA, nivelul chiriilor a fost de 300 de euro pentru garsoniere (în scădere cu 11% față de anul trecut), 420 de euro pentru apartamentele cu două camere (fără variații) și 500 de euro pentru cele cu trei camere. Segmentul garsonierelor a înregistrat cea mai vizibilă ajustare anuală, iar, de la o lună la alta, prețurile au rămas stabile.
În IAȘI, piața chiriilor a consemnat ajustări ușoare pe toate segmentele. Garsonierele s-au închiriat cu 340 de euro, în scădere cu 3% față de anul trecut și față de luna anterioară, iar apartamentele cu două camere au ajuns la 430 de euro, marcând o scădere de 4% de la un an la altul și de 3% comparativ cu luna precedentă. Locuințele cu trei camere au scăzut la 520 de euro, înregistrând o reducere de 5% față de anul trecut și de 2% față de luna anterioară.
Care sunt principalele orașe cu cele mai SCUMPE chirii
CLUJ-NAPOCA rămâne cea mai scumpă piață de închiriere dintre cele analizate. În mai 2026, garsonierele au avut un preț mediu de 400 de euro, în creștere cu 5% față de anul trecut, în timp ce apartamentele cu două camere au ajuns la 550 de euro, în scădere cu 8%. Apartamentele cu trei camere s-au menținut la 700 de euro. Comparativ cu luna anterioară (aprilie 2026), singura ajustare a fost pe segmentul apartamentelor cu două camere, unde prețurile au scăzut cu 4%.
În BRAȘOV, chiriile au rămas la un nivel ridicat, cu o evoluție stabilă în majoritatea segmentelor. Garsonierele s-au închiriat cu 350 de euro, în scădere cu 3% față de anul trecut și fără variații față de luna anterioară. Apartamentele cu două camere au rămas la 500 de euro, iar cele cu trei camere la 650 de euro, fără variații anuale sau lunare.
CONSTANȚA a înregistrat o evoluție diferită în funcție de tipul locuinței. Garsonierele au avut un preț mediu de 318 euro, în scădere cu 5% față de anul trecut și cu 9% față de luna anterioară. Apartamentele cu două camere au rămas la 500 de euro, fără variații, în timp ce segmentul locuințelor cu trei camere a ajuns la 660 de euro, în scădere cu 6% de la un an la altul și fără variații față de luna precedentă.
TIMIȘOARA se menține în categoria orașelor cu chirii mai mici comparativ cu cele mai scumpe piețe, dar cu unele creșteri. Garsonierele s-au închiriat cu 300 de euro în medie, la același nivel ca anul trecut și fără variații lunare. Apartamentele cu două camere au ajuns la 429 de euro, în creștere cu 7% de la un an la altul și cu 2% față de luna anterioară. Locuințele cu trei camere au crescut la 500 de euro, marcând un avans de 4% față de anul trecut, fără variații față de luna precedentă.
Storia este o platformă imobiliară din România cu cel mai mare număr de anunțuri de vânzare și închiriere din țară. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate.