Când ar putea începe negocierile Ucraina-Rusia. SUA, așteptată din nou la masa discuțiilor

Sursă foto: Shutterstock.com

Când ar putea începe negocierile Ucraina-Rusia. SUA, așteptată din nou la masa discuțiilor

Cuprins Articol:
Discuţii între echipele de negociere ucraineană şi rusă ar putea avea loc în septembrie şi să includă reprezentanţi americani, a declarat joi şeful de cabinet al preşedintelui Ucrainei, Kirilo Budanov, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Budanov a spus că Ucraina vrea să resusciteze convorbirile de pace

Budanov a spus că Ucraina vrea să resusciteze convorbirile de pace, noi evoluţii fiind probabile luna viitoare. Convorbirile de pace conduse de SUA au bătut pasul pe loc în acest an, în condiţiile în care Ucraina a refuzat cererile ruse de a ceda mai mult teritoriu, iar Washingtonul a devenit tot mai preocupat de conflictul cu Iranul.

"Sper la acest lucru, da, şi cu implicarea americanilor, bineînţeles. Nu ne putem descurca fără ei", a declarat Budanov pentru Novini Live, întrebat dacă acest lucru înseamnă discuţii directe între negociatorii ucraineni şi ruşi.

Ultima rundă de discuţii trilaterale Ucraina- Rusia-SUA au avut loc în februarie

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat recent că Ucraina vede o fereastră de oportunitate pentru mediere americană până la sfârşitul verii următoare şi a întocmit o pagină cu idei împreună cu oficiali americani şi europeni care să fie prezentate Moscovei.

Ultima rundă de discuţii trilaterale Ucraina- Rusia-SUA au avut loc în februarie. De atunci, reprezentanţii ucraineni şi ruşi au purtat discuţii separate numai cu echipa americană, notează Reuters.

Personalizate pentru tine