SUA sărbătoresc 250 de ani de independență. Donald Trump: „Suntem cea mai realizată țară din istoria omenirii”

Sursǎ foto: Evan El-Amin / Shutterstock.com

SUA sărbătoresc 250 de ani de independență. Donald Trump: „Suntem cea mai realizată țară din istoria omenirii”

Cuprins Articol:
Statele Unite sărbătoresc 250 de ani de la Declaraţia de Independenţă. Sunt programate ceremonii de amploare, iar preşedintele Donald Trump va merge în Dakota de Sud unde va susţine un discurs, dar şi pentru a asista la grandios spectacol de artificii. În tot acest timp, la Washington se primesc mesaje din mai multe colţuri ale lumii.

Peste jumătate din populația SUA, sub alertă de temperaturi extreme

  • Peste 185 de milioane de oameni, mai mult de jumătate din populaţia SUA, se aflau sub alertă de căldură vineri, a anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie.

Indicele maxim de căldură ar putea ajunge la 46 de grade Celsius în anumite părţi ale ţării, mai multe oraşe înregistrând temperaturi record.

Printre evenimentele perturbate de căldura sufocantă s-a numărat şi Marele Târg de Stat American de pe National Mall din Washington, element central al eforturilor preşedintelui Donald Trump de a marca cea de-a 250-a aniversare a naţiunii.

Un val de căldură periculos a dat peste cap vineri evenimentele dedicate Zilei Independenţei în zone din centrul şi estul SUA, forţând oficialii din capitala naţiunii şi din alte părţi să anuleze sau să amâne zeci de parade, concerte şi focuri de artificii, informează Reuters.

Trump: SUA sunt cea mai realizată ţară din istoria omenirii 

Preşedintele american Donald Trump a inaugurat weekend-ul aniversar dedicat celor 250 de ani de independenţă a SUA într-un discurs susținut vineri seară la Mount Rushmore, monumentul dedicat părinților fondatori ai țării. 

În discursul său, Trump a oferit o perspectivă optimistă asupra viitorului, apărând în acelaşi timp cultura americană şi atrăgând atenţia în privinţa comunismului.

"Prin harul lui Dumnezeu, Statele Unite ale Americii sunt cea mai de succes, cea mai realizată şi cea mai excepţională naţiune care a existat vreodată în istoria omenirii şi este minunat să fiu preşedintele vostru. 

Nu putem uita niciodată că libertatea americană nu a dăinuit timp de 250 de ani doar datorită cuvintelor de pe hârtie

Donald Trump, președintele SUA

Libertatea a prevalat aici datorită culturii şi caracterului oamenilor care au declarat-o, au apărat-o şi au păstrat-o", a spus președintele american.  

Donald Trump a spus ce înseamnă să fii american

"Însă, în ultimii ani, a existat o încercare incontestabilă de a schimba acest caracter excepţional pentru a ne scoate din minte spiritul american, a ne înstrăina de istoria noastră şi a face imposibil chiar şi răspunsul la întrebarea Ce înseamnă să fii american?

 Aşadar, să spunem clar şi cu mândrie ce îi face pe americani atât de unici şi extraordinari, îi vom reda ţării noastre identitatea. Nu trebuie să te naşti aici, dar trebuie să iubeşti ceea ce am construit, trebuie să ne iubeşti ţara", a adăugat el.

Personalizate pentru tine