Grindeanu susține că nu se poate convoca o sesiune extraordinară în lipsa unui proiect
"A mai trecut o zi. Am verificat acum în tot aparatul administrativ al Camerei Deputaţilor. Parlamentarii puterii nu au depus NICIUN proiect de lege privind restanţele din PNRR. Cum se poate convoca sesiune extraordinară dacă nu avem niciun proiect depus?! Cum Guvernul demis nu mai poate depune iniţiative la Parlament, era de datoria aleşilor PNL şi USR să facă acest lucru. Nu au făcut-o! Cine blochează miliardele de euro pentru România?!", a scris Grindeanu pe Facebook.
El a menţionat că la Camera Deputaţilor au trecut deja "patru legi vitale" în 24 de ore.
"Reamintesc că la Camera Deputaţilor am trecut deja patru legi vitale în 24 de ore, în ultima zi de sesiune parlamentară, în timp ce Senatul condus de dreapta a dormit pe el şi a picat alte două proiecte. Propagandei bolojeniste iar o să i-o ia algoritmul razna, dar ce anume blochează PSD dacă premierul demis, Pâslaru şi toţi ţuţerii lor n-au reuşit să finalizeze niciunul dintre proiectele restante?! Între timp, INS ne anunţă că salariul mediu SCADE de la o lună la alta, în timp ce inflaţia este la peste 10%. Go, Bolo!", a transmis liderul PSD.
Bolojan: Dacă România nu încasează banii din PNRR, riscă să oprească lucrări importante
Bolojan a publicat pe Facebook stadiul proiectelor finanțare din PNRR. „De ce e vitală pentru România adoptarea legilor PNRR?
- Pentru a putea termina investițiile.
Cei peste 4,5 miliarde de euro nerambursabili, pe care îi mai avem la dispoziție dacă adoptăm legile, sunt banii pentru autostrăzi și căi ferate, pentru noile spitale și modernizarea școlilor, pentru investiții în energie sau blocuri de locuințe anvelopate. Aceste investiții vor dezvolta economic zonele conectate, vor asigura standarde europene în sănătate sau educație și vor face mai bună viața românilor din multe comunități.
- Pentru a ne putea finanța împrumuturile la costuri rezonabile.
Fondurile din PNRR acționează ca un motor de creștere economică. Fără ele, agențiile de rating și investitorii își pot pierde încrederea în țara noastră. Efectul ar fi creșterea costurilor de împrumut, nu doar pentru stat, ci și pentru firme și cetățeni, iar fondurile de investiții ar ocoli România. Trebuie să evităm acest pericol!
Anul acesta, fondurile europene au o componentă importantă în construcția bugetului. Ceea ce mai avem de încasat reprezintă 1% din PIB și asigură finanțarea unei bune părți din investiții. Doar prin respectarea angajamentelor rămânem o țară recomandată investițiilor.
Indiferent ce guverne vom avea în anii următori, nu vom putea evita împrumuturile, pentru că necesarul de finanțare e mare. Și ne putem finanța la costuri rezonabile doar dacă ne îmbunătățim sau, măcar, ne menținem ratingul de țară.
- Pentru a rămâne o țară de încredere.
PNRR este un program asumat de toate guvernele de după 2021. Ne-am angajat să facem reforme și să atingem ținte care să facă economia mai competitivă, să avem servicii publice mai bune și să îmbunătățim viața românilor. Îndeplinirea acestor reforme ne permite accesul la fonduri. Guvernele, ministerele și alte autorități au avut ani de zile la dispoziție să miște lucrurile. În multe domenii, cum este cel energetic, obiectivele nu au fost îndeplinite.
Țintele și jaloanele mai ușor de îndeplinit au fost rezolvate. Cele dificile sau care pot fi speculate politic au fost amânate. Cei care ar fi trebuit să le promoveze au ezitat să-și asume răspunderea.
Proiectele de lege care vor ajunge în dezbaterea parlamentară nu sunt propunerile unui guvern sau ale unui ministru. Sunt rezultatul negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene, pe baza a ceea ce ne-am angajat să îndeplinim. Iar pentru a considera jalonul îndeplinit, forma adoptată de Parlament trebuie să fie declarată conformă de Comisia Europeană.
Respectarea angajamentelor, disciplina bugetară și predictibilitatea sunt ingredientele de bază pentru o țară de încredere, atât pentru partenerii noștri, cât mai ales pentru români.