Totul in jurul nostru se vinde si se cumpara. Produsul este rege si noi sclavii sai.
Nevoile noastre, oricat de creativi am fi, sunt limitate de constructia noastra materiala dar, din ne(fericire) – fericirea, iubirea, empatia nu sunt produse tranzactionabile, (ele ar reprezenta, realmente, o piata demna de redresarea burselor lumii). La fel, numarul de produse ce le putem crea pentru a satisface aceste nevoi este finit.
Din 1968 cand, in San Antonio-Texas, a fost inventat PC-ul, pionierii au castigat enorm, pe termen scurt, exploatand o piata ce a crescut exponential. Astazi, competitia dintre producatorii de PC este acerba, iar marja de profit scade vertiginos, scadere accentuata de aparitia pe piata a fratelui sau mai mic, laptop-ul.
Cand Max Factor a inventat rujul, avea o piata cat jumatate de planeta, iar acum, pe aceeasi piata se bat mii de produse similare care vand stari de bine necuantificabile, cu mai mult sau mai putin succes.
Cand s-au inventat partidele politice, erau doua curente: dreapta si stanga. Mesaje clare, usor de receptat. Astazi, asistam la aparitia pietelor de nisa chiar si pentru produsul politic, asa cum piata s-a diversificat pentru toate produsele tranzactionabile. Nuantele personalizeaza raspunsul la nevoi in cadrul niselor din ce in ce mai inguste. Asistam la fuziuni si achizitii in toate domeniile. Cauza? Depasirea marjei de siguranta in profitul realizat. Pentru piata politica, aceasta ar fi coborarea spre pragurile electorale si cresterea costurilor de comunicare cu consumatorii de promisiuni de bine.
Criza modiala de resurse – materiale si, mai ales, umane - genereaza regrupari, natural impuse de competitivitate. Accesul liber la informatie diminueaza monopolul canalelor clasice de tranzactionare a produsului. Rezultatul imediat: diminuarea marjelor de profit. Cumparatorul vrea produse bune si ieftine, pentru ca vrea sa cumpere cu aceeasi suma, mai mult. Asa se nasc aliantele in afaceri sau in politica. Democratia – tradusa ca fiind puterea consumatorului - genereaza aliante contra naturii. (cautand pe net am descoperit ca, de fapt, eu reinventez roata: in 1957 Anthony Downs argumenta mult mai pertinent in An Economic Theory of Democracy ceea ce eu doar am intuit acum, cu experienta adunata de-a lungul vietii). Producatorii de detergenti achizitioneaza case de parfumuri celebre, producatorii de tutun intra pe piata produselor de protectie a mediului, stanga si dreapta se aliaza in no man’s land. ”Core values”, un concept ce sufera mutatii, precum corpul nostru in relatia cu poluarea.
Cine sufera ? Cei ce populeaza birourile de la etajele inferioare ale corporatiilor si partidelor importante sunt marii perdanti. Cei ce, prea orbiti de idealuri, nu evalueaza corect efectul coliziunilor si uita sa-si lege centura de siguranta.
In urma unei fuziuni sau achizitii, suma resurselor va fi intotdeauna mai mare decat resursa rezultata, iar costurile vor fi taiate incepand cu departamentul de HR, din investitiile in training. Pleaca, intotdeauna, cei de la parter! Cei care stau la masa negocierilor nu pierd niciodata…
De ceva vreme nu v-am mai vorbit despre carti; bruiajul titlurilor de ziar a fost prea mare.
Asta seara, in cele 900 de minute cat mi-a luat strabaterea soselei Kiseleff catre un concert de muzica buna, (pe care aproape l-am ratat; cultura, in ultima instanta, nu e prea profitabila) am avut ragazul sa reflectez la mesajele unei carti minunate, despre lume. “Invata sa traiesti“ Luc Ferry, editura Curtea Veche.
Avem o singura viata. Sa nu-i lasam pe altii sa ne-o iroseasca!
