Până de curând, activitatea de investigații corporate era destul de necunoscută publicului larg. Deși discreția este una dintre valorile fundamentale care caracterizează activitatea de investigații antifraudă, la SPIA credem cu tărie în puterea educației. Doar dacă vorbim despre procese și proceduri investigative, prevenirea și identificarea fraudei și managementul de risc antifraudă, putem ajuta la creșterea gradului de conștientizare asupra fraudei în mediul de business și a urmărilor sale.

Care sunt, așadar, cele mai des întâlnite întrebări despre activitatea unui investigator privat?

1. Ce face un investigator privat?

Pe scurt, un investigator privat caută adevărul. Profesionistul în investigarea antifraudă supraveghează, cercetează, obține informații pe care le analizează și le interpretează, dar desfășoară și alte tipuri de activități complexe de investigație, care vizează activitatea companiei care l-a angajat. Misiunea sa este de a identifica, documenta și destructura grupurile infracționale care produc un prejudiciu – fie el material sau reputațional – clientului.

Indiferent de tipul investigaţiei, rolul unui specialist în investigaţiile private este să adune informații, probe, dovezi și să le predea, la final, companiei care l-a angajat.

2. Ce tipuri de investigații private se pot face pentru o companie?

Gama de investigații private care se pot desfășura pentru mediul de business este una complexă și variată: de la investigații economico-financiare – inclusiv în cazul achizițiilor și al fuziunilor (mergers and acquisitions) – până la investigații tip background check, în vederea managementului riscului de fraudare din partea unui partener de business nou; de la investigații antifraudă corporate, până la investigații ce au ca scop identificarea unor persoane fizice și dezvăluirea activității lor, respectiv investigații ce vizează activitatea companiei beneficiare.

În portofoliul de servicii ce pot fi accesate de antreprenori și manageri se numără și investigații due diligence și managementul riscului de fraudă, investigații antifraudă pentru diverse industrii – de la asigurări și agricultură, până la imobiliare – investigații pentru identificarea și dovedirea acțiunilor de contrabandă și contrafacere sau pentru combaterea și prevenirea spălării banilor și chiar investigații pentru identificarea și dovedirea corupției.

3. Cât costă și cât timp durează o investigație?

Costul unei investigații diferă în funcție de mai mulți factori, printre care se numără durata necesară investigației, complexitatea cazului și numărul de investigatori implicați. Unele agenții de investigații private au tarife per oră per investigator, în timp ce altele folosesc tarife per echipă, zi sau speță.

Durata unei investigații poate fi de o lună, de un an sau chiar mai mult, în funcție de cât de complex este cazul investigat. De exemplu, toate investigațiile pe care le desfășurăm la SPIA urmează un plan bine determinat, alcătuit din: înțelegerea provocării cu care se confruntă clientul, propunerea planului de acțiune, desfășurarea investigației propriu-zise și strângerea datelor, apoi raportarea finală ce conține interpretarea datelor și asistență juridică sau comunicare de criză.

4. Care este cadrul legal în care investigatorii privați își desfășoară activitatea? Sunt polițiști? Au nevoie de autorizație? Poartă armă? Este legal să angajezi un investigator privat?

Chiar dacă investigatorii privați nu sunt polițiști și nu reprezintă autoritățile statului, angajarea acestora este perfect legală. Legislația din România a reglementat exercitarea profesiei de investigator privat în 2003, odată cu adoptarea Legii nr. 329.

Toți investigatorii privați își desfășoară activitatea în baza unui atestat de detectiv particular, pe care l-au obținut în urma unui examen susținut la IGPR / IPJ.

Investigatorii privați nu poartă armă. Se bazează, în schimb, pe perseverență, curiozitate, discreție și profesionalism.

5. Investigatorii privați pot asculta telefonul sau pot citi SMS-uri ori mesaje din alte aplicații?

Nu. Un investigator privat nu poate asculta telefonul și nici nu poate citi mesaje private, indiferent de aplicația în care acestea se regăsesc. Acest lucru este permis doar autorităților competente și doar în baza unui mandat.

6. Cum obține un investigator privat dovezile? Sunt ele legale?

La SPIA, folosim tehnici de cercetare și metode investigative complexe, care se supun în totalitate cadrului legal. Ne bazăm pe dotarea logistică de ultimă generație, pe cunoștințele și specializările obținute de investigatorii noștri privați, care au implicați în cazuri variate și au acumulat experiență valoroasă în ultimii 9 ani.

Scopul unui investigator privat este să obțină dovezi pe care clientul care l-a angajat să le poată folosi în instanță sau în orice alt cadru legal; asta se poate întâmpla doar dacă dovezile au fost obținute pe calea legală, reglementată din punct de vedere juridic.

Dovezile care au fost obținute prin metode care încalcă legea sunt inutile, iar modul prin care au fost ele obținute este, de cele mai multe ori, sancționat de către autoritățile competente.

7. Ce nu are voie un investigator privat să facă pentru a obține dovezile?

În misiunea sa de aflare a adevărului și de obținere a dovezilor necesare, un investigator privat nu are voie să încalce legea în niciun fel. Asta înseamnă că nu are voi să asculte telefoane, să încalce proprietăți private, să îngrădească libertăți fundamentale sau să amenințe o persoană pentru a obține dezvăluirea informațiilor pe care le caută.

8. Investigatorii privați colaborează cu poliția?

Da, uneori, investigatorii privați colaborează cu poliția sau cu organele de cercetare penală competente. Decizia în acest sens se ia în două contexte: fie clientul care a angajat agenția de investigații antifraudă decide predarea dovezilor obținute de investigatori către organele de cercetare penală, fie investigatorii și polițiștii colaborează pe tot parcursul desfășurării investigației, în funcție de solicitările organelor statului.

9. Când ar trebui sa apelezi la un investigator privat?

Angajarea unui investigator privat este o soluția de luat în calcul, fie ca măsură de prevenție și management al riscului, fie atunci când interesele companiei tale au nevoie de protecție imediată.

De exemplu, poți apela la investigații economico-financiare înainte de achiziționarea unei companii, la investigații tip background check pentru a verifica integritatea etică și profesională a viitorilor tăi angajați sau parteneri de afaceri, respectiv la investigații due diligence, pentru a descoperi eventuale puncte vulnerabile în afacerea ta, pe care să le poți remedia prin servicii de management al riscului.

Dacă ai semnale concrete sau doar bănuieli că în compania ta există o tentativă de fraudare, poți apela la servicii de investigații anti-fraudă, care sunt disponibile indiferent de industria în care activezi.

Contractarea unui investigator privat se poate face și cu scopul ca acesta să cerceteze și să documenteze suspiciuni de contrabandă și contrafacere sau pentru combaterea și prevenirea spălării banilor și pentru corupție.

10. Cum pot angaja un investigator privat?

Angajarea unui investigator privat seamănă, în mare parte, cu contractarea oricărui alt tip de serviciu destinat companiilor, cu excepția discreției care caracterizează tot acest proces.

Îți recomandăm ca în procesul de prospectare, să ții cont de aceste aspecte esenţiale atunci când alegi agenția de cu care vei colabora: 3 criterii în alegerea agenţiei de investigaţii private.

Dacă alegi să lucrezi cu SPIA, liderul noii generații de investigatori privați din România, ne poți scrie pe adresa contact@spiaromania.com sau prin intermediul formularului de contact din site-ul nostru: https://spiaromania.com/contact/ . Ne spui, pe scurt, care este problema cu care te confrunți, apoi noi te vom contacta și, dacă te putem ajuta, vom stabili o întâlnire în care ne vei da mai multe detalii despre situația în care te afli, de ce crezi că ai nevoie de noi și care sunt rezultatele de care ai nevoie. Totul procesul se desfășoară sub maximă confidențialitate!

Dacă ai și alte întrebări despre activitatea unui investigator privat, contactează-ne și îți vom spune adevărul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri