Exista o categorie aparte de oameni in lumea aceasta a afacerilor despre care multi vorbesc cu mult drag si cu multa duiosie si se bucura nespus ca sunt printre noi, ceilalti. Sunt “oamenii de pus pe rana” care au un succes aproape garantat, fie ca sunt sefi, angajati sau furnizori.
Sunt calzi, blanzi, zambesc incontinuu si cred intotdeauna ca tu ai dreptate, indiferent ce, cand si ce zici. Asta e usor de inteles, e normal si bine sa fie asa. Partea mai interesanta e ca majoritatea celorlalti nu se multumesc sa spuna despre ei ca sunt buni sau placuti ci ii considera, cu toata convingerea, “adevarati profesionisti” si nu ezita sa ii dea ca exemplu.
Seful
Un sef “bun de pus pe rana” nu pierde nicio ocazie sa spuna ca toti angajatii lui sunt exceptionali si, prin urmare, le acorda credit, putere de decizie si autoritate nelimitate, fiind bucuros sa le delege tot ce se poate. Din cand in cand, e informat asupra rezultatelor, care nu pot fi decat exceptionale. Da salariile cele mai mari la toata lumea si, cand ajunge la fundul sacului, gaseste o solutie ca sa dea prime.
Evident, nu da de la el, pentru ca il gasesti mai ales pe la corporatiile mari, rareori pe la businessurile antreprenoriale. Cei mai multi angajati il iubesc, il venereaza, si spun cu convingere ca “asta da, e un adevarat sef”.
Ce conteaza ca firma incepe sa piarda teren, ca multi concurenti i-o iau in fata si ca, din cauza asta, unii dintre angajatii care il adora vor fi dati afara, pentru ca firma nu mai poate continua in felul acesta. Sigur ca firma e de vina, nu seful, el a facut, saracul, tot ce a fost posibil. Cand pleaca, uneori pentru ca el insusi e dat afara (desi asta nu se va spune niciodata in public), veti vedea multe lacrimi sterse, discret, de la coltul ochiului. Oricum, acel sef va ramane mult timp in memoria colectiva a firmei.
Angajatul
Angajatul “bun de pus pe rana” asculta intotdeauna cu atentie, cu ochii mari si mirati, tot ce zice seful, e impresionat de tot ce aude de la acesta si nu pierde nicio ocazie sa i-o spuna. “Da, domnule presedinte, sigur, domnule presedinte, asa este, neindoielnic, domnule presedinte, dumneavoastra aveti intotdeauna dreptate, domnule presedinte, asa vom face!”
Daca lucrurile merg prost, sa zicem pentru ca angajatul habar nu are sa faca nimic, nu are nicio idee sau initiativa, asta nu poate fi din cauza lui, un astfel de angajat nu poate fi decat un profesionist prins intr-o conjunctura nefericita, problemele trebuie cautate in alta parte. Am vazut cu ochii mei astfel de oameni care aproape au dus la faliment firme nu tocmai mici si pe care domnul presedinte nu s-a indurat sa-l dea afara nici dupa noua luni, cand era evident dupa cateva saptamani pentru cei care stiau sa evalueze lucrurile mai “la rece” ca intr-acolo se indreapta firma.
Furnizorul
Nu mai exista niciun dubiu, si clientii sunt oameni. Si atunci, ce poate fi mai placut decat un furnizor care iti spune, cu zambetul mereu pe buze si cu toata convingerea ca nimic din ce-i ceri nu e imposibil si ca daca tu, un Client, spui ceva, atunci lucrul acela nu poate fi decat un mare adevar. De aici pana la “Furnizorul asta e un adevarat profesionist” nu mai e decat un pas, pe care clientul e foarte bucuros sa-l faca.
Profesionistul noteaza cu un aer de revelatie pe fata tot ce spune clientul, dupa care, a doua zi, ii trimite in scris tot ce acesta a zis, eventual si cu cateva multumiri pentru lectia de adevarata business invatata in acea zi memorabila. Clientul e impresionat.
Exista si unii oameni mai „insensibili” care se incapataneaza sa evalueze pe cei din jurul lor, fie ei sefi, angajati sau furnizori, dupa rezultate. Ei cred ca businessul are regulile lui si ca, daca vrem sa ne emotionam, ar fi mai bine sa mergem la un teatru, sa citim o carte sau sa cerem o mica pauza, sa iesim in strada si sa ajutam o batranica sa-si care sacosele. Obiect de studiu pentru specialistii de HR.
