Este privatizarea o solutie? Care sunt riscurile?

Este privatizarea o solutie? Care sunt riscurile?Privatizarea este ultima solutie pentru compania aeriana Tarom, aflata pe pierderi de zece ani, insa are nevoie sa se integreze intr-un mare grup aerian, altfel nu va supravietui, potrivit consultantilor. “Este singura solutie de eficientizare, dar bineinteles prin privatizare intelegandu-se atragerea unui operator aerian strategic pentru ca piata transportatorilor aerieni de linie se oligopolizeaza in Europa, vor ramane probabil trei mari grupuri, Lufthansa, British Iberia, Air France KLM. Acestia sunt gigantii, iar Tarom trebuie sa incerce sa se pozitioneze cu unul dintre ei. Vremea subventionarii de la bugetele nationale a micilor operatori a trecut de mult”, considera Doru Lionachescu, partener principal al casei de investitii Capital Partners.

Pierderile Tarom au depasit 21 de milioane de euro in anul 2009, iar operatorul aerian a fost inclus pe lista companiilor monitorizate de FMI din noul acord, iar institutia financiara va evalua atat pierderile, cat si arieratele operatorului aerian.

In opinia bancherului de investitii, transportul aerian este un business globalizat cu ultragiganti, precum Air China, Emirates si companiile americane, iar o privatizare esuata ar duce la faliment, grecii, ungurii, bulgarii fiind cele mai bune exemple.

“In privatizarea Tarom trebuie sa se porneasca de la certitudinea ca fara un partener strategic foarte mare Tarom nu va supravietui. Ungurii au incercat privatizare cu un investitor nestrategic si a esuat, bulgarii cu operatorul national a falimentat, deci este o chestiune de timp pana si Taromul isi va inchide portile, daca nu gasim o solutie. Sa ne uitam la Olimpic care a incercat sa mearga pe cont propriu. Grecii au incercat cu operatorul national de stat, care a dat faliment cu pierderi enorme”, spune Lionachescu.

Ungaria a privatizat prima oara Malev în in urma cu 19 ani, cand operatorul aerian Alitalia si un fond de investitii au preluat un pachet de 35% din actiunile companiei. Apoi, maghiarii au esuat in repetate randuri sa privatizeze Malev, iar guvernul a fost nevoit sa finanteze compania cu peste 20 miliarde forinti (circa 96 milioane de dolari) in 2010 pentru a evita falimentul.

Cum a pierdut Tarom startul in cursa pentru gasirea investitorului strategic

Guvernul a incercat in anul 2000 sa vanda Taromul, insa atunci investitorii nu au fost interesati, asa ca privatizarea a esuat. In prezent, operatorul “a ramas pe dinafara”, potrivit consultantilor, pentru ca majoritatea companiilor aeriene s-au unit de mult timp. “Nu va fi usor pentru ca Taromul vine in aceasta competitie tarziu, dupa ce s-au produs consolidari semnificative si nu vine de pe pozitia unui operator interesant pentru majoritatea jucatorilor straini. Este o companie fragila, de pluton, nu va fi usoara privatizarea. Tarom vine dupa un exercitiu de privatizare esuat, este adevarat ca acum vreo 10 ani, insa pietele nu uita usor”, este de parere Lionachescu.

In anul 2007, Ministerul Transporturilor a propus lansarea unei oferte publice secundare de vanzare pentru 5% din titluri, insa nu s-a concretizat.


Sefa Tarom, despre privatizare: O companie din mediul privat, mai usor de condus.

Cine, cand si la ce pret ar putea cumpara compania?

Cine, cand si la ce pret ar putea cumpara compania?Air France KLM este la momentul actual prima companie la care se gandesc consultantii intrucat au existat negocieri intre Tarom si grupul aerian european.

“Daca pretul este rezonabil ar putea sa o cumpere unul dintre cele 3 grupuri, in masura in care rutele sunt complementare, faptul ca Taromul s-a afiliat la negocieri cu Air France KLM, face acest grup cel mai plauzibil cumparator. Nu stiu daca acest grup aerian este interesat. Ar fi o mare sansa pentru Romania sa scape de inca o gaura neagra si de inca o sursa mare de capusare”, a precizat Lionachescu.

Matei Paun (foto), managing partner al firmei de consultanta pentru fuziuni, achizitii si finantari BAC Investment, considera ca Tarom va fi dificil de privatizat in conditiile actuale, dar asta nu inseamna ca nu se merita incercat. "Consolidarile in ultima perioada merg mai greu. In primul rand, cumparatorii naturali ar fi cei din aviatie, Air France KLM. Nu sunt singurii potentiali, dar sunt cei mai vizibili. De regula, aceste privatizari, cand firma pierde bani, merg destul de greu. Se pot gasi diverse formule, de a scoate Tarom de sub umbrela statului".

Mai mult, consultantii cred ca Statul ar trebui sa accepte orice varianta, avand in vedere pierderile Tarom si situatia economica mondiala. Este posibil ca Tarom sa nu mai valoreze mare lucru, avand in vedere ca flota de avioane trebuie reinnoita. “Istoria recenta de tranzactionare nu este incurajatoare. In conditiile actuale de piata, cu perspective de crestere a petrolului, este posibil statul sa nu poata lua niciun dolar in plus, sa fie multumit ca preia cineva obligatiile si pune compania pe picioare. Daca se urmareste eficientizarea Taromului, statul ar trebui sa nu excluda nicio varianta”, afirma Lionachescu.

Termenul pentru privatizarea Tarom, minim 6 luni, maxim 1 an


“Din momentul in care s-a luat decizia ferma, s-a agreat privatizarea, este un proces care in mod normal in 9 luni ar trebui sa se incheie”, a adaugat Lionachescu.

Matei Paun vede privatizarea Tarom realizabila intre 6 si 12 luni.

De ce nu este bursa o solutie

De ce nu este bursa o solutieTarom s-ar fi putut lista la Bursa daca tranzactiile zilnice ar fi fost mai mari. Bursa de la Bucuresti nu este o solutie pentru operatorul aerian.

“O privatizare pe bursa din Bucuresti cu tranzactii de 4-5 milioane de euro pe zi nu ii va da Taromului fondurile de care are nevoie. Intr-un an, doi trebuie sa isi schimbe flota, deci sunt sute de milioane de euro. Ar trebui sa fie o bursa foarte mare. Nu vad ca o optiune rationala privatizarea prin bursa. Trebuie sa se mearga constient pe ideea ca singurii cumparatori trebuie sa fie unul dintre marile grupuri aeriene. Poate avem sansa sa fie un grup din Orientul Mijlociu sau poate Turkish Airlines. Pentru oportunitatea unei achizitii in transportul aerian, principalul indicator este reducerea de costuri. Se face o analiza, unde nu ai duplicari de rute, unde ai flota compatibila”, afirma Lionachescu.

Apartenenta la un grup aerian puternic ii va da companiei Tarom destinatii, code-sharing, reduceri la cumpararea de combustibil, tehnologie noua, etc.

“Guvermul trebuie sa incerce sa regandeasca strategia Taromului si o data pus pe picioare cat de cat, lucrurile ar putea sa mearga altfel, ma refer la o eventuala privatizare. Azi daca vinzi o firma cu pierderi de cateva milioane de euro, nu vinzi mai nimic. Trebuie sa vinzi un plan, daca nu ai asa ceva cam pierzi timpul”, considera Paun.

Tarom opereaza catre 49 de destinatii in sezonul de iarna 2010, acoperind tari din Europa, Africa de Nord si Orientul Mijlociu.

In primele 7 luni ale anului 2010, compania Tarom a transportat peste 1.120.000 de pasageri iar gradul mediu de incarcare a fost de 61%, in crestere cu peste 8 puncte fata de perioada similara a anului trecut.

Pentru anul 2010, Tarom estimeaza peste 2 milioane de pasageri transportati si un grad de incarcare de peste 60%.