Sondajul a fost derulat în perioada 22.03.2020 - 24.03.2020 și a intervievat un număr de 6120 antreprenori, care au fost în proporţie de 62,9% microîntreprinderi, 20,2% întreprinderi mici, 11,1% întreprinderi mijlocii și 5,8% alte forme de organizare.

Întrebați cum au fost afectati de deciziile autorităților în lupta cu COVID-19(răspunsuri multiple), 64.3% dintre antreprenori au precizat că li s-au redus veniturile. Celelalte efecte negative pe care antreprenorii le-au resimțit au fost: reducerea activității (50%), suspendarea activității (39,1%), diminuarea producției (16,4%), diminuarea numărului salariaților (11,7%).

Antreprenorii s-au arătat deschiși în a apela la măsurile economice adoptate de Guvern, 63,3% dintre respondenții chestionarului răspunzând pozitiv. 36,7% dintre aceștia au precizat că nu vor apela la nicio măsură adoptată de Guvern.

La întrebarea ”În ce măsură vă ajută măsurile economice și sociale adoptate de Guvern?”, 34,4% dintre ei au precizat că nu îi ajută deloc măsurile, 30,5% au prezicat că îi ajută în mică măsură, în timp ce 26,2% nu pot cuantifica impactul acestora în cadrul societatii lor. Doar 9% dintre respondenți au precizat că măsurile economice adoptate de Guvern îi ajută în mare măsură.

Astfel, principalele măsuri ce vor fi aplicate în cadrul societăților (răspunsuri multiple), se numără:

  • amânarea plății obligațiilor fiscale scadente pe perioada menținerii stării de urgență și încă 30 de zile de la data încetării acesteia (74%);
  • solicitarea indemnizației de 75% din salariu de bază pentru salariații ale căror contracte de muncă au fost suspendate pe perioadă menținerii stării de urgență (46.60%);
  • solicitarea certificatului de urgență pentru suspendarea unor obligații contractuale (33.90%);
  • solicitarea unui credit în baza programului IMM Invest Romania cu dobândă subvenționată de către stat (25.60%).

Antreprenorii care nu vor implementa niciuna din măsurile adoptate de Guvern, din următoarele motive(răspunsuri multiple):
1. Sunt neclare condițiile de acordare a beneficiilor oferite de stat (46,10%)
2. Autoritățile nu vor putea face față solicitarilor venite din partea agenților economici (36,30%)
3. Nu dispun de sumele necesare pentru susținerea indemnizației de 75% prevăzută de stat pentru angajații al căror contract de muncă a fost suspendat temporar (31,30%)
4. Este o procedură laborioasă și de lungă durată (31%)
5. Măsurile nu sunt adaptate nevoi firmei mele (29,90%)
6. Nu vă desfasurați activitatea în domeniile a caror activitatea a fost limitată sau suspendată de autorități (20,10%)
7. Altele (8,60%).

În final, antreprenorii consideră necesară adoptarea și a unor măsuri (răspunsuri multiple):

1. Suspendarea plății contribuțiilor sociale pe perioada stării de urgență și până la 3 luni de la data încetării acesteia (70.70%)
2. Suspendarea ratelor și dobânzilor bancare şi/sau societăţi de leasing pe o perioadă de 6 luni pentru firmele și angajații afectați de criza Covid19 (64.90%); 3. Suspendarea plații impozitului pe cifra de afaceri pe perioada stării de urgență și până la 3 luni de la data încetării acesteia (54%)
4. Suspendarea plații TVA-ului datorat, pe perioada stării de urgență și până la 3 luni de la data încetării acesteia (52.10%)
5. Transformarea somajului tehnic într-o măsură ACTIVĂ de ocupare, MUNCA FLEXIBILĂ, care să presupună că deși statul susține 75% din salariu, angajatul merge la lucru în mod flexibil pt a menține activitatea economică a companiei și societății (50.30%)
6. Statul trebuie să facă investiții majore (minim 100 miliarde lei) în economie (47.60%)
7. Subvenționarea utilitătilor pentru angajații aflați în somaj tehnic și familiile lor (44.40%)
8. Extinderea perioadei de implementare a proiectelor finanţate din fonduri europene dincolo de perioada maximă prevazută inițial (40.50%);

Sursa foto: Witthaya lOvE / Shutterstock.com