La aproape 30 de ani de la înfiintarea celor cinci societăți de investiții financiare (SIF), SIF Banat-Crișana (SIF1) a devenit prima societate de acest fel unde acționarii care dețin cel mai mult din capital vor avea și cel mai important cuvânt de spus despre viitorul companiei. Acest lucru are loc după ce, într-o Adunare a Acționarilor de marți, 10 martie, a fost decisă eliminarea pragului istoric care limita la 5% deținerile în cadrul societății.

Înfiinţate la începutul anilor ’90, în timpul primei Cuponiade, cele cinci SIF-uri (la acel moment “Fonduri ale Proprietăţii Private”) au primit aproape o treime din toate companiile pe care statul le deținea.

Deținerile de acțiuni în cadrul acestora au fost mereu limitate prin lege, la 0,1%, 1%, apoi la 5%, teoretic cu scopul de a proteja averea românilor pe care SIF-urile o administrau. Practic însă, cei care au fost numiți să le administreze s-au folosit de faptul că acționariatul era extrem de fragmentat – situație încurajată de pragurile de deținere - pentru a-și consolida poziția la conducere. Și astăzi anumite SIF-uri, precum SIF Oltenia, sunt conduse de aceiași manageri din anii ’90.

SIF Banat-Crișana este în prezent condus de fostul ministru al Finanțelor Bogdan Drăgoi. Acesta se află la al doilea mandat la șefia SIF1, după ce a intrat în board-ul societății în anul 2015.

Marți, acționarii SIF Banat-Crișana au decis eliminarea pragului de deținere de 5%. Decizia a putut să fie luată după ce Legea privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative, care prevede inclusiv eliminarea pragului limită de deținere de 5% la SIF-uri, a fost promulgată anul trecut de președintele Klaus Iohannis.

Eliminarea pragului la SIF1 va intra în vigoare la 24 iulie 2020.

„Modificarea a art. 3 din Actul constitutiv va produce efecte începând cu 24 iulie 2020, data abrogării art. 286^1 din Legea nr. 297/2004, conform art. 81 alin. (3) din Legea nr. 243/2019, adică la împlinirea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor deinvestiții alternative și pentru modificarea și completarea unor acte normative”, se menționează într-un anunț al companiei.

Dupa Adunarea Acționarilor, acțiunile SIF Banat-Crișana au crescut marți cu 5,3% pe Bursa de Valori București. Compania este în prezent evaluată la 1,3 miliarde lei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri