Cum să fii mai bun la job în 2026. Sfaturi și direcții pe care le poți pune în practică în noul an

Sursa foto: Pixabay

Cum să fii mai bun la job în 2026. Sfaturi și direcții pe care le poți pune în practică în noul an

Cuprins Articol:
Noul An vine cu orizonturi noi care se deschid în plan profesional, dar și cu dorința fiecărui angajat de a fi mai bun în munca pe care o face. Succesul diferă de la persoană la alta, însă există câteva lucruri generale, ce pot fi puse în aplicare de orice angajat. Deși trăim în epoca agenților AI care vor deveni din ce în ce mai performanți, cheie stă tot în comunicare și în modul în care tratăm relațiile cu cei din jurul nostru. Iată câteva moduri prin care poți fi tratat ca un profesionist la job și în care poți ajunge mai repede la o carieră de succes.

1. Multe idei pot fi bune, dar modul în care le împachetezi și livrezi contează cu adevărat

2025 a fost un an plin de schimbări pentru angajați, pe măsură ce instrumentele care au la bază AI au început să fie tot mai mult parte din munca tuturor. Cu inteligența artificială, toată lumea poate avea acum idei bune, însă contează mult cum le împachetezi și cum le pui în practică, notează CNBC.  

Dar dacă nu le formulezi în funcție de ceea ce contează cu adevărat pentru cei care iau decizii, ideile tale vor trece neobservate, ceea ce ar fi păcat. Așadar, nu vorbi doar de sarcinile îndeplinite și concentrează-te pe rezultate. De exemplu, „Am analizat datele și am actualizat prezentarea” poate deveni „Datele arată că, dacă alegem opțiunea B, vom obține un randament al investiției de 15%”.

2.  Când vorbești mult nu înseamnă neapărat că ești mai inteligent

Atunci când explici prea mult, ai impresia că ești riguros. Pentru ceilalți, însă, poate suna ca o divagație. Mai multă informație nu înseamnă automat mai multă valoare. Concizia transmite, mai curând, stăpânirea subiectului. Dacă nu poți reduce un subiect la esența lui, probabil nu îl înțelegi suficient de bine.

O formulare precum „Avem trei zone-cheie de abordat: implicarea clienților, poziționarea produsului și strategia de lansare” și explicarea fiecăreia în câteva propoziții clare sună mult mai credibil decât o explicație de 15 minute care îți îngroapă ideea principală.

Citește și: 4 abilități pe care să le înveți în ianuarie dacă vrei un salariu mai mare în 2026

3. Adună susținerea colegilor și a șefilor nu doar în ședințe sau întâlniri, ci și înainte

Momentele potrivite care îți aduc susținere de la șefi sau de la colegi se rezumă la zilele care preced o discuție importantă sau o ședință. Profesioniștii cu experiență își testează ideile în discuții unu-la-unu înainte de întâlnirea oficială. Îi contactează pe ceilalți și abordează lucrurile forumând în felul următor: „Mă gândesc să propun X lucru la întâlnirea de vineri. Cum ți se pare, ce crezi că nu ar funcționa?” sau „Înainte să aduc asta în discuție, în fața grupului, aș vrea să clarific eventualele întrebări”.

Când ședința are loc, obiecțiile sunt deja adresate, încrederea este construită, iar potențialii opozanți devin susținători.

4. Concentrează-te pe a fi decis, nu pe a avea dreptate

Lumea în care trăim, mai ales de la pandemie încoace necesită multă flexibilitatea din partea noastră ca angajați, dar și ca indivizi, în viața noastră privată. Atenție, însă, căci flexibilitatea nu înseamnă automat că ești un om indecis, vag, care revine constant la alte idei și care nu e statornic din acest punct de vedere. Indecizia îți erodează credibilitatea mai rapid decât o greșeală.

CNBC oferă exemplul unui executiv care a trebuie să renunțe la trei oameni foarte inteligenți și capabili. „De fiecare dată când le ceream un punct de vedere, primeam răspunsuri de genul ‘depinde’ sau ‘sunt mulți factori’. Aveam nevoie să îmi spună ce cred că ar trebui să facem, nu să-mi paseze decizia înapoi”, a explicat acesta.

Liderii preferă o recomandare clară, pe care să o poată dezbate și nu au nevoie de ezitări continue. Oferă-le ceva concret la care să reacționeze, chiar dacă nu este soluția perfectă.

5. Evită să devii indispensabil

Când ești singura persoană care poate gestiona anumite responsabilități, managerul tău intră în panică la gândul că ai putea pleca sau promova pe altă funcție. Fără să vrei, te-ai blocat în rolul actual tocmai pentru că ești prea bun la el.

Devii demn de a fi promovat atunci când devii înlocuibil, motiv pentru care e bine să-ți documentezi procesele și să-ți pregătești un înlocuitor. Demonstrează că poți construi sisteme care funcționează și fără tine.

6. Nu spune „nu” prea des

Ai tot dreptul să îți stabilești limite și să îți protejezi timpul. Însă dacă tot ce aud colegii este „nu se poate”, vei fi etichetat rapid drept „dificil” sau „necooperant”.

Concentrează-te pe ce poți face, nu doar pe ce refuzi. De exemplu, în loc să spui „Nu pot să mă întâlnesc la ora aceea”, poți spune: „Sunt disponibil la ora 14:00 sau la 16:00. Când ar fi ok pentru tine?”

Alte exemple despre cum te poți poziționa: În loc să spui: „Nu pot sta peste program să termin asta”, formulează ceva de genul: „Mai pot lucra încă o oră azi și reiau mâine dimineață.”

În acest mod îi înveți pe ceilalți cum să te trateze, atât la birou, cât și în afara lui. Nu poți avea succes și nu poți fi luat în serios dacă nu știi să comunici foarte bine ce vrei să faci. În acest fel și ceilalți îți vor urma exemplul.

Personalizate pentru tine