Premierul Ludovic Orban a anunţat că deja sunt emise ordine ca începând de sâmbătă să fie dispuse zeci de detaşări în direcţiile de sănătate publică, în serviciilor de ambulanţă, spitalelor, în special la secţiile de terapie intensivă şi în special la secţiile externe nou deschise pentru a face faţă numărului nou de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

„Ştim foarte bine că am avut această perioadă în care nu am putut apela la detaşări. Deja sunt emise ordine, începând cu data de astăzi, 1 august sunt zeci de detaşări dispuse prin ordinul comandatului, efectivele direcţiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanţă, spitalelor, în special secţiilor ATI, dar mai ales a secţiilor externe nou deschise pentru a face faţă numărului nou de cazuri vor avea personal şi practic orice manager nu va mai putea invoca lipsa personalului”, a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă la sediul PNL din Bucureşti.

Întrebat de unde va fi detaşat personalul medical, premierul a răspuns: „De la alte spitale, dintre rezidenţi, există o analiză făcută privind cadrele medicale. Pe baza acestor analizări s-a făcut apel la voluntariat şi dacă nu s-au completat efectivele deja s-au emis ordine de comandant privind detaşarea”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că alte 1.225 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, bilanţul ajungând la 52.111. În acelaşi interval s-au înregistrat 36 de decese, numărul total fiind de 2.379. În prezent, la Terapie Intensivă sunt internaţi 401 pacienţi.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri