Dolarul a pierdut teren in fata monedei europene, pana la cel mai scazut nivel din acest an, inaintea publicarii unui raport estimat sa arate o crestere a productiei din Statele Unite, ceea ce a redus cererea de valute mai sigure, precum dolarul, relateaza Bloomberg.
Valutele din Australia si din Noua Zeelanda s-au apropiat de maximele acestui an, in contextul in care actiunile asiatice au extins cresterea burselor la nivel mondial, dupa ce cea mai mare crestere a vanzarilor de retail din Statele Unite din ultimii trei ani a determinat investitorii sa cumpere active mai riscante. Yenul s-a apreciat la cel mai inalt nivel din ultimele sapte luni in fata dolarului, dupa ce Reuters l-a citat pe viitorul ministru de finante japonez, Hirohisa Fujii, spunand ca noul guvern nu va interveni in pietele valutare decat daca volatilitatea va deveni excesiva, potrivit NewsIn.

"Cererea este mare pentru valutele cu randamente ridicate si pentru activele mai riscante, pe fondul revenirii apetitului pentru risc", a declarat Masashi Hashimoto, analist in cadrul Bank of Tokyo Mitsubishi UFJ Ltd.

Dolarul s-a depreciat la 1,4686 dolari/euro miercuri dimineata pe piata londoneza, de la nivelul de 1,4658 dolari/euro inregistrat marti la New York, iar ulterior a ajuns la 1,4695 dolari/euro, un nivel atat de scazut nemaifiind atins din 18 decembrie. Moneda japoneza era tranzactionata la 132,99 yeni/euro, comparativ cu 133,47 yeni/euro in sedinta de marti din New York.

Dolarul australian s-a apreciat la 86,68 centi SUA, aproape de cel mai puternic nivel, atins in august 2008, de la 86,34 centi in sedinta de marti. Dolarul neo-zeelandez a avansat la 70,77 centi, de la 70,50 centi, aproape de nivelul maxim din august 2008.

Dobanzile cheie sunt de 3% in Australia si de 2,5% in Noua Zeelanda, comparativ cu 0,1% in Japonia si zero in Statele Unite.

Indicele dolarului SUA s-a tranzactionat la cel mai mic nivel din ultimul an, dupa ce Departamentul Comertului din SUA a aratat ca vanzarile de retail au crescut in august cu 2,7% fata de luna precedenta, peste asteptari, dupa o scadere de 0,2% in iulie, ceea ce arata ca recesiunea este pe sfarsite.

Potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg, statisticile legate de productia din Statele Unite, ce vor fi publicate miercuri de Federal Reserve, vor indica o crestere de 0,6%, cea mai mare din luna octombrie. Raportul este prevazut sa indice o crestere a capacitatii de productie utilizate la 69%, un maxim al ultimelor cinci luni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri