Mercedes-Benz CLA, declarată Mașina Anului 2026 în Europa

Sursă foto: Mercedes-Benz

Mercedes-Benz CLA, declarată Mașina Anului 2026 în Europa

Cuprins Articol:
Pentru prima oară după mai bine de 50 de ani, un Mercedes-Benz câștigă titlul de „Mașina Anului” în Europa, în timp ce un model Dacia s-a aflat, pentru prima oară, în grupul restrâns al celor șapte finaliști. Învingătorul a fost anunțat în cadrul Salonului Auto de la Bruxelles în urma unui vot public.

Mercedes-Benz CLA în varianta electrică este Mașina Anului 2026

Era anul 1974 ultima oară când Mercedes-Benz, prin modelul 450SE, își aconta titlul de „Mașina Anului” pe Bătrânul Continent. De asemenea, au trecut aproape 30 de ani de când un model al constructorului premium din Stuttgart nu a mai încheiat măcar pe podium, ultima dată fiind în 1997 când un Mercedes-Benz Clasa E s-a numărat printre cele mai votate trei mașini în faimosul concurs anual. 

După două ediții în care s-au impus modele Renault, cel mai recent câștigând R5 E-Tech Electric/Alpine A290, este vremea unei berline - singura din finală - să se impună. Este, însă, vorba de tot un model pe baterii, pentru că în concurs a fost înscrisă varianta electrică a lui CLA, pe numele său complet Mercedes-Benz CLA with EQ Technology. Între timp, nemții au pus pe piață și o versiune hibridă cu motorizare termică. 

Autocar.co.uk relatează că CLA-ul a câștigat cu un total de 320 de puncte, cu 100 de puncte peste Skoda Elroq, mașina de pe locul secund. Podiumul a fost completat de Kia EV4 (208 puncte). La doar un punct în urmă, pe locul al patrulea, s-a poziționa Citroen C5 Aircross, în timp ce Fiat Grande Panda a ocupat locul 5 cu 200 de puncte.

La coada clasamentului s-au aflat modelele Grupului Renault, respectiv Dacia Bigster (170 de puncte) și Renault 4 E-Tech Electric (150 de puncte). Era oricum puțin probabil ca după doi ani în care Renault a câștigat, juriul să acorde trofeul și de această dată grupului francez. 

Cum s-a jurizat concursul Mașina Anului 2026 în Europa

Juriul este format din 59 de membri din 23 de țări, toți care provin de la publicații auto cunoscute de pe Bătrânul Continent, inclusiv din România. Regulile sunt simple: fiecare jurat are 25 de puncte pe care le poate împărți, dar nu poate oferi unei singure finaliste mai mult de 10 puncte, iar punctele sale trebuie împărțite între cel puțin cinci mașini din finală.

Un număr de 22 de jurați au numit Mercedes-Benz CLA electric drept mașina lor preferată din finală, în timp ce Citroen C5 Aircross a fost alegerea de pe primul loc al unui număr de 15 jurați. Aceste alegeri au fost făcute pe baza unor teste colective organizate în mai multe locații în care au participat jurații, care au avut la dispoziție toate cele șapte finaliste. 

Iată cum a descris publicația Autocar calitățile și defectele mașinii câștigătoare: „Este o mașină care impresionează din punct de vedere tehnic, cu un caracter dinamic atrăgător. Totuși, nu oferă avantajul promis în testele de autonomie și eficiența din lumea reală este sub așteptări și are unele slăbiciuni și lipsuri notabile (spațiul din habitaclu, calitate percepută a anumitor suprafețe). Dar, prin faptul că reprezintă tentativa unei mărci premium europene de a-și depăși limitele, merită recunoaștere”.

Wall-Street.ro încă nu-și dă cu părerea, însă promitem că vom realiza cât de curând un test drive cu CLA pe baterii pentru a vedea dacă merită acest titlu mult-râvnit. 

Personalizate pentru tine