Am trecut la case modulare sau construite cu ajutorul imprimantelor 3D, case mobile, la blocuri de 10 etaje care pot fi ridicate în doar o singură zi, ne folosim de materiale ecologice și tehnologii de ultimă oră pentru a crea adevărate minunății arhitecturale ale lumii moderne, dar sunt și construcții care au fost ridicate folosind tot felul de materiale, mai mult sau mai puțin convenționale.

Dacă ar fi fost un top al materialelor neconvenționale folosite în construcții am fi putut include și orezul folosit de chinezi la ridicarea Marelui Zid, care s-a dovedit a fi mai bun decât cimentul pentru a ține cărămizile în loc, dar ne vom rezuma la un top al caselor realizate din materiale neobișnuite.

Casa din plăcinte, felii de pâine și piure - Manchester, Marea Britanie

Casa din mâncare

(Sursa foto: HouseBeautiful.com)

Este vorba despre o casă făcută din mâncare din fundație și până pe acoperiș. Această casă a fost construită de compania de livrări Deliveroo, în luna noiembrie a lui 2018, ca parte a unei strategii de PR, adică având scopul de a se promova, de a atrage atenția. Lucru pe care l-au și reușit cu această casă, care ne aduce aminte de basmul fraților Grimm, Hansel și Gretel, în care casa vrăjitoarei era făcută din turtă dulce, pentru a-i ademeni pe copiii care se rătăceau prin pădure.

Casa din mâncare

(Sursa foto: HouseBeautiful.com)

Această casă nu a fost construită nici cu acest scop, nici din turtă dulce. O echipă de șase oameni a muncit timp de 25 de zile pentru a coace plăcinte, 960 la număr, circa 1.750 de felii de pâine, piure de cartofi care să acopere o suprafață de 25 de metri pătrați, dar și patru litri de sos. Printre elementele decorative ale casei au mai fost folosite și fructe și legume.

Construită în stil tradițional, căsuța era considerată comestibilă la momentul prezentării ei.

Casa făcută din ziare și hârtie - Massachusetts, SUA

Casa din hârtie

(Sursa foto: CultureTrip.com)

Este cea mai veche căsuță din acest top. A fost construită în 1922, de un domn pe numele lui Elis F. Stenman, care a folosit în marea parte doar ziare vechi și hârtie. Construcția ei a început ca un hobby, dar Stenman a devenit extrem de pasionat și determinat să realizeze o casă din hârtie care să reziste peste ani.

În curând se împlinesc 100 de ani de când căsuța a fost construită. Pereții au aproape 3 centimetri grosime, ziarele și hârtiile folosite fiind presate și ținute în loc de un strat consistent de lipici și lac.

Casa din hârtie - interior

(Sursa foto: RoadTripers)

Stenman a mers și mai departe. Nu s-a rezumat doar la structura casei, ci a trecut și la interior, mobilierul fiind și el realizat tot din ziare vechi și hârtie. Singura excepție este pianul cu care a fost dotată, dar în rest, totul este din hârtie.

Case din sare – Jujuy, Argentina

Casa de sare - jujuy

(Sursa foto: LoveProperty.com)

Sarea este un mineral esențial în multe industrii, dar și în multe aspecte ale vieții, așa că poate că nu ne surprinde la fel de mult să aflăm că există oameni care și-au construit case din sare.

Proprietarul casei din imagini a avut material de construcție la discreție, aceasta fiind ridicată pe unul dintre terenurile de sare din Argentina, unde sarea se află pur și simplu la suprafață.

Casa de sare - jujuy(Sursa foto: Shutterstock)

„Cărămizile” acestor case sunt sculptate pur și simplu din sare, iar mesajul de pe clădire ne îndeamnă să nu aruncăm gunoaiele pe jos și să păstrăm curățenia. Deci nu este un mesaj de avertisment legat de fragilitatea acestei clădiri. Ba dimpotrivă, oamenii au folosit sarea în construcții timp de secole, așa că este o construcție rezistentă.

Casa din fuzelaj de Boeing 747 – Malibu, SUA

(Sursa foto: David Hertz Architects)

Într-un top anterior vă prezentam casa făcută după forma unui Airbus A380, dar acum vă prezentăm o locuință foarte aspectuoasă, cu design modern, într-o zonă foarte frumoasă din Malibu, SUA, care include în construcția ei și aripile unui avion de pasageri, Boeing 727-200.

De altfel, casa include și alte elemente din fuzelajul acestui model de avion, fiind utilizat pentru pereți și părți din coada avionului.

(Sursa foto: David Hertz Architects)

Partea amuzantă a fost aceea că, firma David Hertz Architects, cea care a construit această casă, a trebuit să o înregistreze către Autoritatea Aeriană Federală a SUA, pentru a nu fi semnalată de piloții altor aeronave ca fiind un avion prăbușit.

Casa din cutii de bere – Texas, SUA

Casa din cutii de bere

(Sursa foto: RealEstateSINY.com)

Rămânem pe tărâm nord-american, în Texas, unde John Milkovisch a decis să-și construiască o casă, în 1966, pe care a ridicat-o folosind nu mai puțin de 50.000 de cutii de bere. Pe lângă acestea a mai folosit pietricele, diverse piese metalice, dar și ciment.

Cel mai mare beneficiu al acestei construcții pentru proprietar a fost acela că izolația pe care o oferă pereților casei l-a scutit de sume considerabile la plata facturilor de electricitate, care ar fi fost utilizată pentru încălzirea ei.

Casa din cutii de bere

(Sursa foto: Andrew Wiseman - wikimedia)

Un aspect amuzant este acela că proiectul a demarat în momentul în care Milkovisch s-a săturat să tot tundă iarba din curtea casei sale și a decis să construiască această anexă care a devenit și un obiectiv de atracție turistic.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri