Compania scoate la vanzare in perioada 15-16 noiembrie la sediul din Bucuresti Baneasa, circa 70 de masini BMW rulate. Modelele expuse spre vanzare sunt BMW Seria 1, Seria 3, Seria 5, dar si BMW X3 si X5.

Anul trecut, reteaua de dealeri a Automobile Bavaria a comercializat 600 de masini second-hand, pe langa masinile noi.

Masinile expuse la sediul din Baneasa fac parte dintr-un stoc de peste 300 de autoturisme disponibile in Romania si sunt atat masini utilizate de manageri ai BMW Germania, cat si automobile buy-back.

Automobilele au dotari de top, de la volan multifunctional la sistem de navigatie BMW. Numarul maxim de kilometri parcursi nu depaseste 25.000.

Categoriile la care masinile au fost examinate sunt, istorie service si revizii tehnice, standarde optice exterior si standarde optice interior, criterii tehnice, motor si compartiment motor, electronica si componente mobile, verificare finala si documente.

Expozitiile se vor desfasura pe 15-16 noiembrie la sediul Automobile Bavaria Baneasa, 22-23 noiembrie in parcarea Selgros din Suceava, 29-30 noiembrie in parcarea Selgros din Bacau, 06-07 decembrie in parcarea Selgros din Tg. Mures.

Citeste si:

Ponderea livrarilor realizate in Baneasa ajunge la 40% din totalul automobilelor BMW noi livrate de reteaua nationala de dealeri a Automobile Bavaria, activa in 10 mari orase din tara.

Sediul Automobile Bavaria din Baneasa, inaugurat la finalul anului 2006, a necesitat o investitie de peste 12 milioane euro, avand o suprafata de 12.500 de metri patrati, dintre care suprafata construita ocupa 10.000 metri patrati.

Centrul gazduieste birouri, showroom BMW, dar si singurul showroom MINI din tara. In sediul din Baneasa se gasesc si un service auto, depozitul central de piese de schimb si accesorii si un magazin de produse Lifestyle.

Compania Automobile Bavaria care comercializeaza marcile BMW si Mini a avut in 2007 o marja de profit de 9,6%. Profitul net a ajuns anul trecut la 23,7 milioane euro (78,92 milioane lei) in crestere cu 543% fata de 2006. Afacerile au avansat anul trecut cu 130% fata de 2006, la 246,48 milioane euro (820,7 milioane lei).

Automobile Bavaria Group include 13 din cele 14 locatii de reprezentare BMW in Romania, ca si un dealership langa Munchen. Automobile Bavaria a devenit dealer al BMW Group, dupa ce grupul si-a deschis propria reprezentanta in Romania, la 1 iulie 2007.