Scaderea cheltuielilor si cresterea vanzarilor de produse cu pret mai mare sunt principalii factori care au determinat imbunatatirea rezultatelor Fiat in perioada aprilie-iunie fata de intervalul corespunzator al anului trecut, transmite Mediafax.

Fiat, care are o participatie de 20% la constructorul auto american Chrysler, a mai anuntat ca are sanse mari sa obtina finantare de patru miliarde euro de la mai multe banci, si a stabilit data de 16 septembrie ca termen limita pentru a obtine aprobarea actionarilor in privinta separarii operatiunilor auto de celelalte activitati industriale.

Actiunile companiei au urcat cu 5,63% pe bursa de la Milano pana la ora 7:23 GMT, depasind performantele indicelui sectorului auto european.

Analistii estimau un profit inainte de dobanzi, taxe si factori exceptionali de 380 milioane euro, compania depasind semnificativ acest nivel.