Dacia își va dubla numărul de SUV-uri din ofertă în următorul an și primul pas în această direcție a fost deja dezvăluit odată cu lansarea generației a treia a Daciei Duster. Făcând un pas în față, constructorul de la Mioveni se pregătește acum să aducă pe piață modelul mai mare Bigster, iar concentrarea pe SUV-uri are sens pentru Dacia în contextul creșterii marjei de profit, dar și deoarece marca de buget a grupului Renault vrea să-și lărgească plaja de clienți.

Primul model Dacia dezvoltat după principiile noului limbaj de design a fost prezentat ieri și a primit, privind reacțiile de pe rețelele sociale, o recepție pozitivă. Dacia Duster III ascunde aceeași platformă ca și Jogger (CMF-B) și preia motorul hibrid de pe cărăușul de familie, dar imaginea vizuală și plusul pe partea de tehnologie aduce Dacia în prezent. Totul va fi dus la un alt nivel de Bigster în 2025, iar ambele SUV-uri vor ajuta marca să aibă o acoperire de 80% a pieței din Europa, conform reprezentanților mărcii.

Dacia Duster III

Tocmai de aceea acest segment reprezintă punctul principal de interes pentru Dacia, deși constructorul autohton are pe țeavă și alte surprize. Un nou Spring 100% electric este în dezvoltare, iar wall-street.ro a mai scris despre ritmul de dezvoltare al noului Sandero care ar putea să fie oferit și într-o versiune pe baterii.

Citat de Automotive News Europe, CEO-ul Dacia Denis Le Vot a vorbit despre importanța SUV-urilor și crossover-urilor pentru Dacia, ca parte a noii imagini de marcă ce pune mare preț pe sustenabilitate, printr-o legătură strânsă cu natura. Acesta a descris Bigster ca fiind „undeva între un model compact și unul de clasă medie”, cu o lungime de 4,6 metri. Duster III măsoară 4,34 metri în lungime, deci diferența nu este uriașă.

Dacia Bigster Concept, prezentat în 2021. Modelul de serie ar putea să fie dezvăluit peste un an

Când va ajunge pe piață, în al doilea trimestru al anului 2025, Bigster va intra pe cel mai competitiv segment din Europa, cel al SUV-urilor compacte. Duster, în schimb, urmează să intre în producție în perioada următoare și va fi disponibil din prima parte a anului viitor. Ambele mașini vor fi asamblate la Mioveni. Această uzină poate produce circa 300.000 de mașini pe an sau 1.200 de unități pe zi.

Dacia este unul dintre cei mai populari producători din Europa

Dacia speră să rămână cel mai popular producător pe segmentul de retail (vânzări către persoane fizice) din Europa. Mașinile sale sunt, oricum, printre cele mai bine vândute, Sandero fiind luni de zile la bătaie cu Tesla Model Y pentru titlul de cea mai populară mașină nouă în Europa. Chiar dacă titlul acesta pare că se îndreaptă către crossover-ul compact american, atât hatchback-ul Sandero, cât și SUV-ul Duster, sunt așteptate să se vândă în numere mari și în anii viitori.

Dacia Sandero este cel mai popular model al mărcii la nivel european

Dacia estimează că poate vinde 270.000 de Sandero pe an, iar Duster ar trebui să contribuie cu circa 200.000 de unități pe an - aproximativ dublu față de volumul de vânzări al MPV-ului Jogger. Dacia Spring, cel mai ieftin și popular EV din România, se vinde și el destul de bine, Dacia estimând circa 60.000 de unități pe an, mai ales odată cu începerea livrărilor în Marea Britanie. Dacia Logan nu face parte din această matematică pan-europeană a mărcii, deoarece berlina compactă care a început, practic, povestea Dacia așa cum o știm noi astăzi este un model pe cale de dispariție, vândut în prezent doar în România și în anumite colțuri din Magreb.

În perioada ianuarie-octombrie 2023, Dacia a vândut aproape 465.000 de mașini noi, o creștere cu 21% a volumului față de aceeași perioadă a anului 2022. Datele provin de la ACEA, iar Renault contribuie cu o cifră chiar mai impresionantă de 547.000 de unități la care se adună și mașinile vândute de Dacia în toată lumea, inclusiv Asia, Africa și zona Orientului.

Dacia Spring va primi, în curând, o generație nouă

Le Vot a spus că „suntem mândri că avem un profit cu două cfire, conform datelor făcute publice recent. Suntem, de asemenea, mândri că putem oferi cea mai bună mașină de pe piață când vine vorba de raportul calitate-preț și să rămânem profitabili”. Marja de profitabilitate de 15% este cea după care se ghidează Dacia, aceasta fiind impusă de Renault până în 2030. Francezii spuneau la începutul lui noiembrie că Dacia și-ar putea majora marjele de profit cu până la 50% fără mari dificultăți.

Xavier Martinet, directorul de vânzări și marketing al Dacia, a spus că fiecare echipare nouă oferită pe mașinile Dacia este atent analizată, pentru a ține costurile sub control. „Filozofia noastră se susține pe ideea de «Mai puțin înseamnă mai mult» și de aceea suntem foarte atenți cu orice decizie pe care o luăm”, a spus acesta, atenționând că orice element adăugat ar putea să umfle prețul mașinilor, chiar dacă echiparea în sine nu costă mult de una singură. În prezent, se vehiculează un preț de pornire de sub 20.000 de euro pentru Duster III, modelul vechi începând de la 17.900 de euro. Noi am putea paria pe un preț de bază de 19.900 euro.

Dacia Jogger este un MPV popular cu vânzări de aproximativ 100.000 de unități anual

Una dintre metodele prin care Dacia ține prețul jos este o libertate relativ redusă de alegere pentru client. În cazul noului Duster, combinațiile posibile (între nivele de echipare, trim-uri specifice, culori și motorizări) sunt mai puține de 150 față de mii și mii de combinații posibile în cazul mărcilor concurente. În Germania, una dintre piețele vestice pe care Dacia se comportă foarte bine, un Sandero începe de la 11.300 de euro (față de 14.100 de euro la noi), în timp ce modelul cel mai scump este un Duster în echiparea de vârf care are un preț de 21.400 euro. În acest context, Martinet a reiterat că Dacia ar putea să fie producătorul european cel mai bine pregătit în fața avalanșei de mașini chinezești.

Sursa foto: Dacia

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri