A lucrat mai multi ani ca angajata intr-o companie media si are un puternic background in domeniul managementului financiar, insa a ales creatia vestimentara, dupa ce si-a facut curaj sa intre in antreprenoriat. Roxana-Theodora Tudor a infiintat in 2013 propriul atelier de creatie, denumit Amelie Suri, dupa ce a absolvit un program MBA, si imbraca femei de afaceri, iar vanzarea o face chiar si in sediile companiilor.

Roxana-Theodora Tudor a urmat Facultatea de Finante-Banci, din cadrul ASE, iar primul sau job a fost de redactor in cadrul unei publicatii economice, dupa care a lucrat in domeniul consultantei financiar-bancare, pentru ca mai apoi sa activeze mai bine de 10 ani ca CFO pentru grupurile austriece antreprenoriale S+B Gruppe si AMB Holding. Ultimul job in lumea corporatiilor l-a avut la Coca Cola HCB, unde a ocupat functia de commercial finance manager.

"Cu antreprenoriatul am cochetat de mica, cand gaseam diferite oportunitati pentru a face bani de buzunar, incurajata fiind de bunicul meu, care a fost si el antreprenor. La 5 ani am facut primele haine pentru papusi si le vindeam prietenelor si vecinelor. Tot atunci am realizat si cat este de dificil sa lucrezi in domeniu, dar si faptul ca ai nevoie de bani pentru a face investitii. Pentru a deveni antreprenor cred ca ai nevoie de mult curaj. Curajul cred ca il am in ADN, pur si simplu am zis ca trebuie sa fac asta si am facut-o. E simplu atunci cand vine vorba despre curaj: il ai sau nu il ai. Cred ca eu l-am mostenit din familie: strabunica mea a fost antreprenoare, bunicul a fost si el la randul lui antreprenor", a explicat Tudor.

Business destinat femeilor de afaceri

Ea spune ca momentul decisiv in alegerea antreprenoriatului a fost finalizarea cursurilor de Executive MBA, urmate la WU Executive Academy. Astfel, in anul 2011 si-a dat seama, datorita cunostintelor acumulate si pe baza unui fond de crestere a increderii in sine, ca poate sa aiba propria firma.

Este cale lunga de la management financiar la moda, sunt domenii fundamental diferite. Avand un background de finantist, am o creativitate practica, o calitate care m-a ajutat atunci cand am decis sa pornesc un business in domeniul modei

"In ultimii 10 ani am luat contact cu piata designerilor romani, facandu-mi haine la majoritatea acestora. Am descoperit astfel oportunitatile din piata si nevoile clientilor consumatori de design romanesc. Ma adresez femeilor de business, femeilor preocupate de aspectul lor, cele pentru care stilul vestimentar aduce si un plus de profesionalism", a spus antreprenoarea.

Roxana Tudor a infiintat in 2013 buticul de creatie si design Amelie Suri, in care a investit pana in prezent 90.000 de euro, bani pe care i-a procurat din economii, credit bancar si profit reinvestit.

Cea mai dificila perioada pentru Amelie Suri a fost perioada de inceput, in 2013. Obisnuita cu anumite standarde de recrutare, a fost foarte dificil sa gasesc oamenii potriviti pentru pozitia potrivita

"Am inceput cu doi angajati, eu suplinind expertiza celorlalti necesari. Am urmat cursuri specializate de design si am participat la workshop-uri despre istoria costumului si make-up, cursuri de business aplicate in industrii creative, seminarii despre tendinte, fashion marketing si multe multe altele. Am angajat specialisti cu experienta de peste 30 de ani in domeniu", a aratat antreprenoarea.

Acum in afacere sunt implicate cinci persoane, iar pentru realizarea produselor exista si o colaborare cu doua fabrici.

Pretul produselor porneste de la 15 euro

In gama de produse a atelierului sunt doua linii principale: produse dedicate evenimentelor speciale si produse ready-to-wear. Cele mai cautate produse sunt cele din gama dedicata evenimentelor speciale.

Preturile variaza in functie de material, design si cantitatea produsa. In gama ready-to-wear preturile variaza intre 15 euro un tricou de bumbac cu aplicatie si 500 euro o jacheta din piele naturala.

In gama dedicata evenimentelor speciale, preturile variaza intre 300 de euro pentru o rochie din material natural si 2.500 de euro pentru o rochie din dantela Chantilly si aplicatii cusute manual cu cristale Swarovsky si pietre semipretioase.

Vanzarile au loc si direct in companii

Antreprenoarea vinde produsele prin magazine online, magazine specializate dedicate designerilor romani precum si evenimente de profil: pop-up shop-uri organizate la Artmark, festivaluri de shopping organizate de Andreea Esca si targuri internationale.

In ceea ce priveste destinatia produselor, 30% reprezinta vanzari internationale (Viena si Paris) si 70% vanzari locale.

De asemenea, Amelie Suri pune la dispozitie si un serviciu special prin care, fara costuri suplimentare pentru client, duce magazinul la biroul clientei, oferindu-i posibilitatea sa probeze si sa-si aleaga articolele care i se potrivesc cel mai bine.

"Urmand sfaturile decanului de la WU Executive Academy am introdus in stategia de dezvoltare elemente de noutate si am incercat intotdeauna sa facem lucrurile altfel decat concurenta. Astfel ca, in luna martie a acestui an, impreuna cu Oana (n. red - colega de EMBA), am lansat un nou concept in Romania – Inspiring Shopping. Conceptul aduce designerii in companii, pentru a inspira participantii cu povestile lor de viata si in acelasi timp a-i incanta cu posibilitatea de a face shopping la birou", a povestit Tudor.

De asemenea, antreprenoarea realizeaza in varianta moderna costumele echipei de teatru a liceului Tudor Vianu, care pot fi vazute la Teatrul Excelsior si Teatrul Nottara.

Antreprenoarea isi propune sa extinda gama de produse dedicate evenimentelor speciale si deschiderea unui magazin online propriu in acest an.

Buticul de creatie Amelie Suri a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri in valoare de 85.000 de euro, iar pentru acest an isi propune o crestere de 20%. Profitul reprezinta 30% din cifra de afaceri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri