Principalele resurse de energie primara au totalizat 6,625 milioane tone echivalent petrol (tep), in scadere cu 1,357 milioane tone, relateaza Mediafax.

Productia interna a insumat 5,1 milioane tep, in scadere cu 21,1%. Importurile au fost de 1,524 milioane tep, in crestere cu 0,5%.

Resursele de energie electrica au fost de 11,065 miliarde KWh, in scadere cu 540,9 milioane KWh (4,7%) fata de perioada corespunzatoare a anului 2011. Scaderea resursei de energie electrica a fost determinata in principal de scaderea productiei, cu 622,5 milioane KWh (5,4%).

Productia din termocentrale a fost de 6,781 miliarde KWh, in crestere cu 781,5 milioane KWh (13%). Productia din hidrocentrale a fost de 1,628 miliarde KWh, in scadere cu 1,768 milioane kWh (52,1%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 2,037 miliarde KWh, in urcare cu 75,1 milioane kWh (3,8%).

Productia din centralele electrice eoliene a totalizat 440,7 milioane KWh, in crestere cu 289,4 milioane KWh fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Citeste si:

Consumul de energie electrica in perioada analizata a fost de 9,219 miliarde KWh, cu 1,1% mai mare fata de perioada corespunzatoare a anului 2011. Iluminatul public a inregistrat o crestere cu 14,5%, iar consumul populatiei a crescut cu 1,8%.

Exportul de energie electrica a fost de 155,6 milioane KWh, in scadere cu 677,5 milioane KWh, respectiv cu 81,3%.

Consumul propriu tehnologic in retele si statii a fost de 1,69 miliarde KWh, in crestere cu 40 milioane KWh, respectiv cu 2,4%.