„Asteptam sa intre in insolventa si companii de stat, insa nu as fi inceput cu o societate care se pregateste sa fie listata la bursa si care administreaza resurse naturale, nu ca CFR sau Posta Romana. Este un inceput care creeaza precedent si vor urma si altele”, a spus Vizental (foto).

Intrarea in insolventa a Hidroelectrica este o procedura judiciara, iar privatizarea societatii ramane in picioare, din punct de vedere tehnic, a declarat Lucian Isar, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, prezent la conferinta M&A Outlook.

„Reorganizarea este o procedura juridica. Ce se poate raspunde, va raspunde seful Consiliului de Administratie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu. Din punct de vedere tehnic, privatizarea ramane in picioare”, a explicat Isar.

Remus Vulpescu, presedintele CA al Hidroelectrica, a declarat ca intrarea in insolventa a producatorului de electricitate nu tinteste falimentul, ci reorganizarea, proces care va dura 16-18 luni.

„Nu avem in vedere nimic asociat cu falimentul, vanzarea de active, diminuarea unor capacitati de productie sau alte speculatii privind vanzarea si nationalizarea companiei”, a precizat Vulpescu, potrivit Mediafax.

Citeste si:

El a explicat cererea de intrare in insolventa prin scaderea cifrei de afaceri si cresterea datoriilor.

Vulpescu a mai adaugat ca in companie a existat un „dezastru de management” si ca procedura insolventei nu este o „stratagema” sau un „tertip”.

La sfarsitul saptamanii trecute, Hidroelectrica a introdus o cerere de intrare in insolventa la Tribunalul Bucuresti.

„Datorita secetei prelungite de la sfarsitul anului 2011 si inceputul anului 2012, care a avut ca efect diminuarea in 2011 a cifrei de afaceri a societatii SC Hidroelectrica SA cu 10%, a pierderilor rezultate in urma diferentelor de curs valutar si a deprecierii monedei nationale, a reducerii fluxurilor de numerar cu peste 27% in anul 2012, a cresterii datoriilor cu termen scadent de plata mai mare de 90 de zile la 470 milioane lei, a pierderii financiare inregistrate (in 2011 de 121 milioane lei si pe primele cinci luni din 2012 de 112 milioane lei) SC Hidroelectrica SA a hotarat in sedinta Consiliului de Administratie din 15.06.2012 sa inainteze Tribunalului Bucuresti cererea de intrare in procedura generala a insolventei”, se precizeaza intr-un comunicat al societatii.

Primul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 20 iunie.