“Dimineata am intalniri pentru ca imi place sa lucrez la masa, sa ies din birou si, de asemenea, pana in ora doua am capul limpede, nu sunt obosita. Sunt intalniri de sponsorizari, cu clienti, parteneri”, afirma Oprisan.

Merge zilnic la birou, desi ar putea sa lucreze de acasa…dar ii place sa socializeze .

“Uneori merg doar ca sa-mi vad colegii, sa stam impreuna, sa facem o sedinta scurta si apoi plec”, mai spune managerul.

Indiferent ca lucreaza de acasa, de la birou sau din oras, in general, programul de lucru al Manuelei Oprisan este intre 9.00 si 18.00.

Oprisan este manager de relatii publice pentru Intel in Europa Centrala si de Est, ocupandu-se astfel de comunicarea producatorului american de microprocesoare pentru sase tari: Romania, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania si Bosnia.

90% dintre video sau teleconferinte sunt in engleza

“Natura jobului ma obliga sa am cel putin o videoconferinta pe saptamana cu fiecare dintre aceste tari. Uneori nu ne vedem, dar ne auzim. 90% din apeluri sunt in engleza sau in alta limba decat in romana. Nu are sens sa fac tele sau videoconferinte care nu sunt in romana…cu oamenii de la agentia cu care lucram in Romania ma intalnesc”, explica Oprisan.

Managerul coordoneaza o echipa de 12 oameni, in fiecare dintre cele sase tari pe care le gestioneaza oficialul Intel lucrand cu doi consultanti in comunicare din diferite agentii de relatii publice.

“Noi nu avem birouri Intel in celelalte tari si eu coordonez oamenii cu care lucrez ca si consultant, nu imi sunt subordonati. Mai avem un birou in Serbia, dar nu avem un specialist intern de PR acolo. Romania este hub pentru Romania si Bulgaria, iar Serbia pentru toate tarile foste iugoslave”, mai spune oficialul companiei americane.

Practic, in timp ce in Romania, Intel are un birou si un PR intern (Manuela Oprisan) si lucreaza cu doua agentii de relatii publice (Trust Communications pentru zona de produse) si Conviv Media (pentru centrul de cercetare si dezvoltare software), in celelalte cinci tari din Europa Centrala si de Est, Intel nu are oameni pentru relatii publice la nivel intern, comunicarea facandu-se prin intermediul lui Oprisan si a unor agentii locale.

Din iulie si pana la finalul lui septembrie, a lucrat din biroul din Madrid

Pentru ca lucreaza intr-o multinationala calatoreste cel putin o data pe luna in afara tarii, si de doua-trei ori pe an merge in SUA.

De asemenea, in ultimele trei luni (intre 1 iulie-1 octombrie), managerul s-a ocupat de cele sase tari pe care le gestioneaza de patru ani, dar si de Spania si Portugalia.

“In multinationale, cand capeti o anumita experienta exista posibilitatea unei rotatii si am fost timp de trei luni in Spania, unde m-am ocupat de comunicare pentru Spania si Portugalia. La un anumit interval, ti se face aceasta propunere. Practic, am facut acelasi lucru pe care il faceam si aici, dar din biroul din Madrid”.

A ales biroul din Spania pentru ca este vorbitoare de spaniola, limba pe care a studiat-o din clasa a III-a pana intr-a XII-a la liceul Miguel de Cervantes din Capitala.

“Toata experienta mea profesionala va gravita in jurul Spaniei”, mai spune Oprisan, recunoscand ca i-ar placea sa se ocupe de comunicare pentru aceasta tara.

I-ar placea sa faca PR pentru cosmetice de lux

Isi iubeste foarte mult locul de munca actual, insa, de asemenea, ar incanta-o ca, la un moment dat, sa faca PR pentru cosmetice de lux.

“Ca alternativa este mirajul PR-ului pentru cosmetice de lux, precum Chanel. Uneori calatoresc foarte mult si sunt cumva conectata cu brandurile. Este in ADN-ul meu profesional sa ma uit in aeroporturi. Eu comunic cu o parte a presei foarte nisata, specializata si invat foarte mult. Eu, cumva, trebuie sa fiu de 2-3 ori mai turata decat colegii mei ingineri ca sa pot intelege ce facem noi. Ma gandesc ca in industria cosmeticelor de lux, comunici chiar ce folosesti. Asta e o alternativa in viata, candva, cumva”, afirma oficialul Intel.

Managerul adauga un lucru obligatoriu in relatii publice este ca specialistul in PR sa poata lucra la fel de bine atat atunci cand are indeajuns timp la dispozitie si un buget generos, cat si “stres si in conditii de semi-criza cand are de facut maine un anunt maine si a afla de el astazi”.

Citeste si:

Si chiar daca este pasionata de comunicarea de criza, spune ca pana acum nu a putut sa “isi exerseze” abilitatile in aceasta zona.

“Dar au fost evenimente, vizite de executivi de care am aflat cu o saptamana inainte. In PR lucrezi cu imaginea si, daca ai avea mereu timp, resurse, consultanti, bani, toata lumea ar avea imaginea perfecta. Dar ar fi plictisitor. Pentru ca pentru un jurnalist nu conteaza daca il chemi la Marriott sau in Herastrau, pentru el conteaza stirea, calitatea ei”.

Viata este facuta ca sa calatorim si sa fim pe teren, nu sunt o persoana casnica

In cazul Intel sunt cateva lansari importante pe an, atunci cand se schimba familia de procesoare, iar pentru aceste evenimente se lucreaza si doua, trei luni. Insa exista si conferinte de presa care se organizeaza intr-o saptamana, cum sunt cele in care compania vrea sa anunte rezultatele unui studiu de piata.

In timpul liber, Manuelei Oprisan cel mai mult ii place sa citeasca si sa calatoreasca.

“Imi place sa vad filme, ies cu prietenele mele foarte mult. Mergem la teatru, expozitii, la Ateneu. Ma relaxeaza. Cred ca viata este facuta ca sa calatorim, si sa fim pe teren, nu sunt o persoana casnica, nu petrec mult timp acasa. Casa este pentru dormit, iar eu imi iau energia din afara casei. Muncesc ca sa imi fie bine, ca sa ma sustin si sa calatoresc. Vacanta este ceva ce trebuie sa se intample an de an, indiferent ca este una sau sunt doua, depinde cum iti permite timpul”, afirma specialistul in comunicare.

Vacanta preferata a oficialului Intel a fost in Cancun (Mexic), datorita oamenilor care sunt similari cu romanii, a peisajului, dar si pentru ca intelegea limba. De asemenea i-a placut foarte mult in Peru la Machu Picchu.

Manuela Oprisan mai spune ca anual are doua vacante mari: una iarna si una toamna spre iana.

“In ultimii ani am inceput sa mergem in vacante exotice si ca sa prinzi vara in cealalta emisfera trebuie sa alegi finalul anului. Imi doresc foarte mult sa ajung in Australia, sa merg la Canberra si mai ales la Sidney. De mica mi-am dorit. De la noi imi place foarte mult Vama Veche, chiar daca se spune ca s-a schimbat. Dar e o atmosfera pe care nu o gasesti in alta parte. Vreau sa merg oriunde si in orice conditii. Pot sa stau si la cinci stele si in gazda, nu am nicio problema. Dar experienta m-a invatat ca de fiecare data cand aleg o destinatie indepartata sa merg prin agentie”, explica Oprisan.

Cand raman in urma cu cititul, imi pun target

Si pentru ca ii place limba spaniola, nu merge doar in vacante in tari hispanice, ci si citeste foarte multe carti scrise de cititori sud-americani, precum Mario Vargas Llosa, Gabriel Garcia Marquez si Isabel Allende. De asemenea, Oprisan mai citeste autori precum John Steinbeck sau Feodor Dostoievski.

“In vacanta mereu citesc, nu pot sa stau la plaja fara sa citesc”, afirma managerul de PR al Intel pentru Europa Centrala si de Est.

Spune ca citeste pe Kindle si desi vorbeste fluent si in engleza si in spaniola, prefera tot limba romana.

Si asa cum un orice manager are obiective de business, asa face si Manuela Oprisan atunci cand citeste.

“Cand raman in urma imi fac target, lucrez ca la birou. Imi spun ca trebuie sa ajung la sume rotunde, la 50, 100 de pagini. Depinde si de care iti este starea de spirit. Este o ambitie personala combinata cu placerea”.

In privinta presei, Manuela Oprisan prefer sa se informeze online de pe Wall-Street.ro, ZF.ro, 9AM.ro sau Hotnews.

“Intru, de asemenea, pe El País, pentru ca te pune la punct cu tot ce se intampla, devorez blogurile cu motani, intru pe Simon's Cat si mai intru si pe Times New Roman”, mai spune managerul.

Pe Facebook nu sunt manager de PR, sunt eu

Cat despre retele de socializare, specialistul in comunicare afirma ca foloseste doar Facebook, site pe care il considera doar pentru prieteni.

“Acolo nu sunt PR manager, sunt eu asa cum sunt in viata de zi de zi, promovez foarte putin Intel si atunci cand o fac este doar pentru a-mi anunta prietenii ca am avem o competitie, un concurs. Nu percep Facebook nici ca pe un mijloc de networking, nici pentru clienti. Cred ca jumatate dintre prieteni sunt jurnalisti, dar sunt prietenii mei pentru ca am ceva in comun cu ei care nu este Intel. Nu am timp pentru Twitter si prefer sa nu scriu nimic decat sa fiu scriu banalitati”, mai spune Manuela Oprisan, adaugand ca pe Facebook scrie in general despre calatori, cei doi motani pe care ii are si despre carti.

O ZI DIN VIATA UNUI MANAGER
este un produs editorial exclusiv care prezinta viata de business a celor mai puternici manageri din Romania.