Adunarea Generala a Actionarilor CFR SA, companie controlata de stat prin Ministerul Transporturilor, a revocat saptamana trecuta administratorii CFR, invocand managementul defectuos al companiei, si a numit o noua componenta a Consiliului.

Noii administratori sunt Ovidiu Putura, Ovidiu Petrisor Artopolescu (totodata membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica), Victor Cionga (managing partner la AZ Capital Advisors), Florin Luca (consultant financiar) si George Ciobanasu (auditor financiar).

Vechiul Consiliul de Administratie era format din Florian Raimund Kubinski (presedinte, CFO Volksbank Romania), George Micu (membru, director general CFR SA), Enache Jiru (membru, secretar de stat in Ministerul Finantelor) si Sebastian Tcaciuc (membru).

Citeste si:

Kubinski a comunicat la 11 ianuarie ca in cele noua luni de mandat Consiliul de Administratie din care facea parte a respectat angajamentele asumate in fata institutiilor financiare internationale si a adoptat masuri care au avut ca efect inregistrarea de profit si eliminarea datoriilor fata de buget.

Corpul de Control al Ministerului Tranporturilor a sesizat DNA si Sectia Regionala de Politie de Transporturi Bucuresti dupa un control la CFR SA, in urma caruia au fost constatate deficiente de natura economica, administrativa sau organizatorica, precum si indicii privind savarsirea de infractiuni.

Ministerul Transporturilor a dispus controale si la companiile Tarom, CFR Marfa, CFR Calatori si Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, perioada analizata fiind ianuarie 2012 - septembrie 2013.