"In anul 2012 au fost vanduti 326 de cai, iar anul trecut, 297. Pretul mediu al unui animal adult din rasa Pur Sange Englez este de 3.304 lei, fara TVA, iar caii din rasa Ardenez se vand, in medie, cu 3.150 lei, fara TVA", a declarat agentiei MEDIAFAX Adam Craciunescu, directorul general al Romsilva.

Preturile cailor nu s-au modificat in mod semnificativ in ultimii ani, dar cererea de pe piata este la un nivel scazut. Cei mai scumpi cai vanduti de Romsilva in ultimii ani au costat intre 6-7.000 de lei. Anul trecut, cel mai scump animal a fost cumparat cu 6.700 de lei si a fost din rasa Shagya Arab, scrie Mediafax.

Romsilva administreaza 12 herghelii de stat si 4 depozite de armasari de monta publica. Numarul de cai detinut de stat in ianuarie era de 2.912 capete, fata de 3.799 animale in 2004.

Citeste si:

Rasele crescute in hergheliile Romsilva sunt Ardenez, Cal de Bucovina, Cal de Sport Romanesc, Furioso North Star, Gidran, Hutul, Lipitan, Nonius, Pur Sange Arab, Pur Sange Englez, Semigreu Romanesc, Shagya Arab si Trapas Romanesc.

"Costurile de intretinere a unui cal difera in functie de rasa, de varsta, de categorie etc. Intretinerea unui cal din herghelie, care nu participa la competitii hipice, variaza intre 1.800 – 2.000 lei pe luna", a mai spus Craciunescu. Romsilva vizeaza obtinerea de fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii de crestere a cailor si dezvoltarea bazelor sportive aferente.

Sursa foto: Cal care alearga/Shutterstock.com

Sursa foto: Cal care alearga/Shutterstock.com