Shell anticipeaza ca profitul din ultimul trimestru al anului 2015, excluzand anumite elemente, va fi de 1,6-1,9 miliarde de dolari, in scadere comparativ cu 3,3 miliarde de dolari in intervalul similar al anului anterior , conform Mediafax.

Profitul pe ansamblul anului 2015 ar fi scazut la 10,4-10,7 miliarde de dolari, comparativ cu 22,6 miliarde de dolari ian 2014.Shell va fi prima dintre marile companii petroliere care va dezvalui informatii financiare pentru trimestrul patru si anul 2015, rezultatele preliminare urmand sa fie prezentate inaintea unui vot al actionarilor, din 27 ianuarie, referitor la oferta de preluare a companiei concurente BG Group.

Daca va fi aprobata, fuziunea va conferi Shell o participatie la zacaminte offshore din Brazilia si ii va consolida pozitia deja puternica pe piata gazelor naturale lichefiate. Declinul accentuat al cotatiilor petrolului a ridicat intre timp semne de intrebare in randul investitorilor si analistilor, legate de costuri.

Citeste si:

La inceputul acestei saptamani, Patrick Pouyanne, director general al grupului francez Total, a avertizat ca acesta ar putea raporta un declin de 20% al profitului net ajustat din 2015, din cauza preturilor scazute ale petrolului.

Cotatiile titeiului au coborat miercuri dimineata la sub 28 de dolari pe baril. In conditiile in care producatorii de petrol se concentreaza pe mentinerea cotelor de piata si nu pe sustinerea preturilor, este probabil ca tendinta negativa a cotatiilor sa continue.Shell va raporta pe 4 februarie rezultatele financiare complete pentru trimetrul patru si anul 2015.

Sursa foto: Thaiview / Shutterstock