Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va prelua toate societatile privatizabile de la OPSPI si de la alte ministere si va ceda activitatea de valorificare Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, conform unui proiect de ordonanta de urgenta discutat in sedinta de Guvern.
Potrivit proiectului, AVAS va deveni singura institutie cu atributii in privatizare, iar directiile de valorificare a activelor, insemnand recuperare de creante, executari silite, blocari de conturi, vor fi preluate de catre ANAF, condusa de catre pedistul Sebastian Bodu, care mai detine si functia de presedinte al Consiliului de indrumare si Supraveghere (CIS) al AVAS.

"Noua organigrama a AVAS care va include noile structuri, printre care si Oficiul pentru Privatizare si Participatii in Industrie care va fi preluat cu tot personalul va fi aprobata in CIS marti, saptamana viitoare. Ulterior vor fi aprobata de guvern. Actul normativ era conturat la nivelul AVAS, nu a fost elaborat in aceste zile", au declarat surse guvernamentale, citate de NewsIn.

OPSPI va functiona, in cadrul AVAS, in actuala structura si va fi condusa de catre vicepresedintele AVAS, Constantin Botez care, in prezent, raspunde de activitatea de valorificare. Guvernul a discutat, miercuri, in sedinta despre concentrarea tuturor societatilor privatizabile la AVAS, urmand "sa mai faca unele clarificari politice", dupa cum a declarat purtatorul de cuvant al executivului, Oana Marinescu.

Oficiul pentru Privatizare si Participatii in Industrie de la MEC este unul dintre punctele divergente in disputa PD-PNL la impartirea posturilor in guvern. De altfel, ministrii PD au parasit sedinta de Guvern de miercuri in momentul in care secretarul general al Guvernului a propus spre aprobare aceasta ordonanta. Conform unor surse politice si guvernamentale, ordonanta nu ar fi putut fi aprobata pentru ca nu avea avizul de legalitate al Ministerului Justitiei, fapt semnalat de catre Monica Macovei.

Discutia privind preluarea tuturor societatilor de stat de catre AVAS a fost demarata in vara lui 2006, iar la acel moment, fostul presedinte al institutiei, Razvan Orasanu, declara ca o astfel de masura depinde de o decizie politica a coalitiei de la guvernare. Dupa numirea in functia de presedinte al AVAS, Teodor Atanasiu a spus ca nu s-a renuntat la aceasta idee in guvern.

"Este nevoie de o singura institutie care sa gestioneze activitatea de privatizare, ca si de o singura institutie care sa se ocupe de recuperarea de creante", a afirmat presedintele AVAS. Daca guvernul aproba aceasta ordonanta, Partidul Democrat, care l-a propus pe Mircea Toader pentru portofoliul economiei, ar pierde controlul privatizarii societatilor din sectorul energetic, de altfel cele mai atractive companii de stat dintre cele aflate in proces de privatizare.

In coordonarea Oficiului pentru Privatizare si Participatii in Industrie (OPSPI), care reprezinta MEC in procesele de privatizare, se afla companiile distribuitoare si producatoare de energie electrica, transportatorii de petrol si produse petroliere, companiile din industria de aparare, institute de cercetare, societatile miniere. OPSPI a intocmit, pana acum, contractele de privatizare ale Petrom, Distrigaz Nord, Distrigaz Sud. in portofoliul MEC-OPSPI mai sunt companii, precum Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Transelectrica, Electrica.

In proprietatea statului roman se afla in proces de privatizare pachetele de actiuni a 186 de societati. Majoritatea se afla in portofoliul AVAS, respectiv 120 de companii, dar numai la jumatate dintre acestea statul detine pachete majoritare de actiuni. Ministerul Economiei prin OPSPI detine 24 de companii, Ministerul Agriculturii are 15 societati in portofoliu, iar Transporturile alte 14. Restul pana la 186 se gasesc in subordinea ministerelor Finantelor (CEC, Imprimeria Nationala si Loteria Nationala), al Culturii (Romaniafilm, Editura Coressi, Sahia Film si altele) si al Comunicatiilor (Posta Romana, Radiocomunicatii SA si Romtelecom).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri