Productia totala de hidrocarburi a grupului austriac s-a ridicat la echivalentul a 317.000 barili de petrol pe zi, din care productia Petrom a reprezentat echivalentul a 195.000 de barili de petrol pe zi.

Vanzarile de gaze naturale ale Petrom au crescut fata de trimestrul al treilea al anului 2006, avand in vedere ca seceta ce a afecat Romania a dus la o majorare a cererii venite din partea centralelor electrice alimentate cu gaze.

Fata de trimestrul doi al anului 2007, vanzarile Petrom, ajustate sezonier, au fost mai mici.

In Romania, productia a fost mentinuta la un nivel similar celui din al doilea trimestru. In al treilea trimestru, pretul mediu al benzinei la producator a fost de 470 lei/1000 metri cubi (199,78 dolari), in crestere fata de al doilea trimestru, cand pretul era de 455 lei/1000 metri cubi (187 dolari).

Citeste si:

De asemenea, OMV estimeaza pentru Romania costuri de exploatare mai mari decat in trimestrul precedent. Beneficiile pretului ridicat al petrolului au fost compensate in mare parte de intarirea leului si de deprecierea dolarului in fata monedei europene.

Marjele de rafinare in al treilea trimestru au scazut semnificativ fata de trimestrul precedent, in principal din cauza scaderii profitului obtinut de pe urma vanzarii de benzina.

Vanzarile produselor rafinate au crescut din nou, pe fondul imbunatatirii cererii de combustibil de incalzire din partea statelor din Europa Centrala.

Scumpirea titeiului a reprezentat o povara pentru rafinarii, marind costurile consumului intern de energie, insa a avut un impact benefic asupra valorii inventarelor. Marjele petrochimice au fost mai mari decat in al doilea trimestru al anului 2007.