Compania Andami, specializata in distributia si depozitarea materialelor de constructii si in dezvoltarea de proiecte imobiliare a realizat in 2007 o cifra de afaceri de 32 milioane euro si mizeaza pe o crestere de cel putin 25% anul acesta.
"Cifra de afaceri in 2006 a companiei a fost de 28 milioane de euro, in 2007 a ajuns la 32 milioane de euro, iar pentru 2008 ne asteptam la 40 milioane de euro. In acest an, compania isi va reloca sediul si zona de productie care se afla in Dudesti-Pantelimon pentru a putea construi in acest loc blocuri de apartamente", au spus, potrivit NewsIn, reprezentantii companiei.

Terenul aferent acestei zone rezidentiale este de aproximativ 80.000 de metri patrati, iar investitia se va ridica la circa 50 de milioane de euro. Ansamblul de blocuri va oferi pe piata imobiliara din Capitala atat garsoniere, cat si apartamente cu trei si patru camere.

Compania va finaliza in primavara acestui an constructia primului ansamblu rezidential, Ansamblul Magnolia din Corbeanca, format din 48 de vile unifamiliale a caror potentiali cumparatori sunt persoanele cu venituri peste medie si a anuntat deja ca va mai investi alte sapte milioane de euro intr-un ansamblu asemanator, Ansamblul Magnolia-Tamas.

Potrivit reprezentantilor companiei, in cadrul proiectului Magnolia-Tamas, situat in aceeasi zona cu cel din Corbeanca, vor fi construite 50 de vile unifamiliale, pe o suprafata de circa 35.000 de metri patrati si care au ca termen de finalizare anul 2009. Complexul Magnolia-Tamas va avea insa un public-tinta diferit de Magnolia-Corbeanca, fiind destinat celor cu venituri medii.

Compania Andami a intrat pe piata de distributie si comercializare a materialelor de constructie in 1992. In timp, pe langa distributia si comercializarea lor a trecut si la productia acestora, specializandu-se in productia de plase sudate si fasonarea otelului beton.

In 2005, Andami a intrat si in zona constructiilor civile, odata cu aducerea in exclusivitate pentru Romania a unui sistem constructiv de origine italiana, format din panouri termoizolante din polistiren cu armatura inclusa - ce a fost imbunatatit si poarta numele wallinclusive, iar ulterior in dezvoltarea de ansambluri rezidentiale.

Compania este 100% romaneasca si apartine sotilor Doina si Adrian Mircioiu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri