Intr-o zi, cand vi se va amana programarea la psihoterapeut, poate incercati urmatoarea varianta: chemati la un interviu un tanar student care tocmai isi cauta primul sau job, unul ajuns de putin timp in Bucuresti, dintr-un orasel indepartat de provincie, care a fost premiant la un liceu din acelea “old-fashioned”, de la care inca mai merg copii la olimpiade.

E posibil sa mai gasiti pe unul dintre aceia inca idealisti, care vor sa faca bine celor din jur, care cred ca a nu fura, a nu minti, a tine promisiunile si a ajuta dezinteresat pe cineva sunt lucruri normale. S-ar putea sa nu intelegeti “din prima” ce spune, insa, daca repetati experienta, s-ar putea sa va aduceti aminte de niste lucruri pe care le-ati uitat de mult. Atentie, insa! E posibil sa aiba efecte riscante asupra imaginii si a carierei: s-ar putea sa fiti intrebat din ce in ce mai des daca va simtiti bine, sa incepeti sa scrieti articole patetice, sa va faceti bloguri...

Daca nu aveti un astfel de “personaj” la indemana si vreti sa faceti o incercare, iata, vi-l imprumut eu pe “al meu”, care a luat foarte in serios rugamintea mea si a lui Claudiu Vrinceanu de a pune pe hartie raspunsurile la cateva intrebari.

George Butunoiu: De unde vii? Cum se vede Bucurestiul de acolo de unde vii?

L.P.: Am venit in Capitala tocmai din inima Moldovei, din Iasi, unde am trait doi dintre cei mai frumosi ani, in prima parte a liceului. Restul copilariei mi-am petrecut-o intr-un minunat orasel de deal, protejat de Bachus prin zidurile verzi ale cetatii de vii insorite.

Din Vrancea, Bucurestiul parea orasul tuturor posibilitatilor, spre care duceau toate drumurile, asemeni unei Rome romanesti… timpul a trecut insa pe nesimtite, si, odata ajunsa in Iasi, am devenit fascinata de oameni, de carti si de minunatele imprejurimi. Asadar, din Iasi, nu am mai vazut Bucurestiul, ci doar umbra lui pe harta.

George Butunoiu: Care au fost cele mai placute si cele mai neplacute experiente la venirea in Bucuresti? Ce a fost mai bine decat te asteptai si ce a fost mai rau?

L.P: Desi mi-ar fi placut enorm sa raman in Iasi, m-am mutat in Bucuresti, impreuna cu parintii, cu sperante noi si din dorinta de a gasi, poate, un orizont mai larg de 360 de grade…

Cu toate acestea, inca de la inceput, am avut un sentiment ciudat… prea multe blocuri gri, prea multe chipuri ingrijorate, lumea era grabita si egoista, mult zgomot (pentru nimic!), mase agitate, guralive, de toate natiile si de toate culorile… un adevarat furnicar la proportii gigantice, care insa nu conclucra ci coabita pe principiul “cotului cel mai puternic”…

Bine, mi-am zis, poate ca inca nu m-am acomodat, sau mi-e dor de Iasi… asa ca am lasat analiza subiectiva deoparte si am inceput sa caut un liceu la care sa ma transfer… Evident, trebuia sa fie un liceu macar la fel de bun ca cel de la care veneam. Probabil ca si domnul Caragiale ar fi zambit ironic, strecurand un “V-am spus eu!”, pentru ca, din pacate, teancul de diplome nu era suficicient pentru anumite licee de prestigiu din sectorul 1… Era necesara o conversie rapida la mentalitatea burgheziei parfumate cu iz de bancnota straina si eventual, putina “corespondenta” de initiere… Chiar daca era televiziunea aproape, Statul nu isi va recunoaste vreodata Statul… degeaba!

Cu tristete, dar cu demnitatea inca nestirbita, am preferat sa mai caut, undeva era si locul meu, pe care sa il pot obtine doar cu hartii numerotate de la 9 la 10… In final, l-am gasit si am crezut ca e prima mea victorie. Amara, ce-i drept, pentru ca am fost privita mult timp ca un intrus, iar dorinta de a invata mi-a fost catalogata de catre “capitalistii” colegi drept spirit de fronda, superioritate sau egoism. A fost mai rau decat ma asteptam. Am intalnit o diferenta izbitoare intre caldura, spiritul cu adevarat uman din Moldova si superficialitatea noilor colegi… aceeasi varsta, alta viziune. (unica de altfel, cred ca daca as fi auzit cateva onomatopee nu m-as fi mirat prea tare…)

Placute au fost clipele in care s-a produs iluminarea celor din jur (cam artificial, ce-i drept, dar bine ca au mai avut putere bateriile din lanterna), iar meritele mi-au fost recunoscute repede si printre dinti, nu cumva sa se supere juniorii Goe a caror mamici ventilau merindele dirigintei.
Mai bine dacat ma asteptam, dupa ultimile evenimente, a fost momentul in care am intalnit o persoana care mi-a devenit amica, apoi prietena. Castigasem un bucurestean!

George Butunoiu: Cum e universitatea si cum sunt profesorii si studentii fata de cum te asteptai sa fie?

L.P.: O alta experienta placuta traita in Bucuresti a fost admiterea la facultate. Am intrat printre primii si dupa mult timp, aveam iarasi un sentiment de implinire deorece puteam sa pornesc pe un nou drum fara a ma impiedica de eventuali “bastinasi” cu drepturi nescrise. De alfel, cu aceasta ocazie, provincia castigase procente de ocupare importante, asa ca sansele de a intalni persoane bine oxigenate a crescut direct proportional.

Dupa ce am fost aleasa sefa de grupa, m-am simtit si mai solidara cu “outsider-ii” si am incercat sa-i ajut cu cateva sfaturi sau informatii precise si importante din culisele Capitalei. Oricum, dupa un timp, lumea s-a imputinat din varii motive, dar macar de aceasta data stiam ca sunt apreciata, respectata si aveam o responsabilitate, o noua motivatie.

La facultate, ma simt aproape un om mare. Exista un grad mai mare de libertate si a disparut supunerea oarba sau spiritul de grup imblanit. Fiecare este pe cont propriu, programele sunt diferite, nu mai este timp pentru cearta si ura.

In ceea ce priveste profesorii si/sau programa scolara, se pare ca mai ales intr-o institutie de stat, inovatia este inca in stadiu de fantezie. Este o mare discrepanta intre ceea ce se studiaza si ceea ce se cere in afara salii de curs, in viata sau la serviciu. Probabil ca daca absentele nu ar afecta media finala intr-o oarecare masura, putini profesori ar avea o prezenta ridicata la ore.

Unele manuale sunt insuficient pregatite, altele sunt intesate cu informatii inutile; o alta tendinta in redactarea suportului de curs o reprezinta “teoria imitatiei” – 3 manuale noi vor servi, cu siguranta, drept bibliografie completa unui al patrulea. Si fireste, nu trebuie trecut cu vederea nici tipul de manual on-line sau trimis via e-mail. Acesta e cel mai grozav si e mereu uimitor. Fie este trimis cu o luna inainte de sesiune, dar se blocheaza cumva 3 saptamani inboxul destinatarului, fie sunt trimise din exces de zel anexe de 300-500 de pagini cu cateva zile inainte de examen…

Majoritatea metodelor de predare sunt invechite, inseamna dictare sau scris idescifrabil la tabla, ori tehnici de intimidare de genul “pe aici la mine nu se trece”. Videoproiectorul risca sa se scurtcircuiteze de la slide-urile pline de text integral si minuscul. Singurele ore cu adevarat interactive sunt cele destinate dezbaterilor, cand, in sfarsit, idei proaspete strapung monotonia unui monolog steril.

Advarul e ca nici nu ma asteptam sa fie altfel la facultate, doar ca am simtit si eu dezinteresul, nepasarea si anumite nedreptati – spre exemplu, nu mi se pare corect ca in cadrul unei sesiuni de comunicari stiintifice sa fie premiati numai cativa dintre ultimii studenti ramasi in sala, doar pentru ca referatele lor erau mai proaspete in memoria comisiei de evaluare…

Cu toate acestea, mai intalnesc si profesori care isi fac cu drag meseria… vin la pachete mici, cate unul pe semestru, iar in rest… in amintirea “Domnului Trandafir”,… invat. Invat pentru ca am nevoie sa stiu. Invat sa invat.

George Butunoiu: Cat de importanta este cariera pentru tine? De ce? Ai mai munci intr-o firma daca ai avea destui bani?

L.P.: Consider ca in ziua de astazi, independenta este vitala. Si nu doar cea financiara.
Cariera inseamna, pentru mine, ascensiune si o pozitie stabila in ierarhia sociala, recunoasterea meritelor si calitatilor personale. De asemenea, vreau sa cred ca se poate face cariera si fara compromisuri injositoare sau posibile motive de santaj; nu imi surade nici conceptul de cariera dusa la extrem, alimentata de plutomanie sau snobism.

Cariera presupune siguranta, ofera curaj si motivatie, este o carte de vizita care descrie calitatea si efortul celui care a construit-o si sunt de parere ca este importanta mai ales pana cand ajunge sa asigure un trai decent (casa, masina, bunastarea familiei), urmand ca apoi sa il intretina (concedii, casa de vacanta, etc). Daca se poate si mai mult, cu atat mai bine, cu conditia sa nu modifice nefast “dioptriile”.
Eu inca nu pot visa palate si cascade de diamante, ma rezum doar la pasi siguri si obiective realiste, pentru ca in varful Everestului nu se poate ajunge fara antrenament si nici cu avionul, fiindca n-ar mai avea niciun farmec.

Daca as avea destui bani… acum, la 20 de ani, poate ca as alege sa explorez lumea, sa ma plimb prin diferite locatii, sa vizitez diverse puncte de atractie din tara sau din strainatate… m-as simti libera, presupun. Dar cred ca ar veni si momentul in care as dori sa am o activitate concreta, sa ma implic in anumite proiecte… eventual, as putea scrie sau picta, dar exista si posibilitatea de a lua parte la activitatea unei firme, deoarece omul este o fiinta care inrerrelationeaza, iar sinapsele trebuie sa functioneze…

George Butunoiu: Ce crezi ca inseamna comportament civilizat in business? Ce e o firma civilizata? Dar una necivilizata?

L.P.:
Un comportament civilizat in business face referire atat la o cultura si o tehnica inaintata, la un nivel superior, la un standard de viata ridicat, cat si la bunele maniere si politete, care presupun existenta rafinamentului, stilului si nu in ultimul rand, a caracterul uman.

In ziua de astazi ar trebui sa fie o diferenta clara fata de acum cateva zeci de ani in urma, materializata printr-un plus de transparenta, eficienta, diplomatie si respect cu care se desfasoara o afacere.
In termeni economici, civilizatia in business ar trebui sa se reflecte prin minimum de investitii si efort, cu rezultate si utilitate maxime, calitativ superioare.

Spre exemplu, o firma civilizata este aceea care pornind de la inovatii, tehnologii performante, isi canalizeaza activitatea in cel mai eficient mod, asigurand, totodata si imbunatatirea performantelor angajatilor sai, pe care, de altfel, ii poate stimula prin sporirea gradului de confort psihic, prime, bonusuri si alte facilitati, direct proportional cu eforturile depuse.

Necivilizat este modul in care anumite firme doresc sa obtina profituri mari, bazandu-se pe o productivitate scazuta, corelata cu salarii la fel de mici si regulamente primitive.

Civilizatia intr-o firma presupune, de asemenea, existenta unor sefi competenti si interesati atat de activitatile din varful piramidei, dar totodata si de coeziunea dintre angajati ori munca depusa la baza. Este foarte important ca fiecare persoana sa isi cunoasca rolul, atributiile si evident, sa si le indeplineasca, dinamic, fara a prelungi pauzele de masa la nesfarsit.

George Butunoiu: Ce crezi ca inseamna comportamentul moral si imoral in business? Ce faci daca vezi un coleg sau sef facand ceva imoral?

L.P: Existenta civilizatiei si evolutiei dintr-o firma conduc, teoretic, si la un comportament moral, cinstit, avand o calitate intelectuala deosebita.

Din pacate, nu in toate firmele se intalneste o asemenea conduita, exploatarea angajatilor se poate realiza si prin salariile mici care vor sa sublinieze (de acoperit nici nu pote fi vorba!) doar lipsa de experienta a unui angajat aflat la inceput de drum, de exemplu.

Din acest punct de vedere, voi relata cateva decoperiri personale graitoare, referitoare la posibile joburi destinate in special studentilor: un post de supraveghetor al salii de internet din cadrul facultatii, 8 ore, 300 de ron si cateva bonuri de masa – salariu mic, timp greu de utilizat si pentru alte activitati, program zilnic, etc, dar… placerea studentului... nepretuita, cu atat mai mult cu cat devenea extrem de popular si apreciat de profesorii care treceau prin acel colt uitat de cladire…

O firma de vanzari de carduri bancare – 8 ore, salariu… 600 de ron, vreo doua saptamani dura “perioada de training” in care chiar daca vindeam ceva nu as fi fost platita, iar apoi… sedere la un birou ingust, unul dintre alte 10 de pe o suprafata de 15 m2…

Recunosc, daca nu am experienta, poate nu am voie sa am si prea multe pretentii, dar oare asa se intampina o persoana care abia intra in clasa muncitoare? Claustrofobie si geamuri obscure? Nicio pata de cer, nicio picatura de aer nerespirat deja? Aceasta sa fie oare prima imagine dintr-un sir de cel putin 30 de ani in care cartea de munca are statut de Biblie iar "Zeul la care se inchina toti este banul"?

O alta tentativa de a patrunde cu adevarat in lumea celor mari a fost un posibil post de consultant financiar la o banca ce oferea credite imobiliare. Aici am fost impreuna cu mai multe colege, la invitatia unei doamne profesoare foarte binevoitoare, care am aflat ulterior – era viitoarea cuscra a “amabilului” domn care urma sa se ocupe de noi.

Dupa prezentarea unor informatii generale, au urmat conditiile: ca sa devenim consultanti trebuia sa ne deschidem, fiecare, un cont la banca respectiva, in care introduceam periodic o suma; apoi, in calitate de cliente beneficiam de cateva ore de trainig, puteam deveni asociati si trebuia sa realizam circa 40 de contracte. De fapt, noi nu dobandeam nicidecum aceasta putere de a le incheia, doar faceam trimiterile catre domnul care ne prezenta “strategia”; am inteles cu toate ca este vorba de o manipulare care nu avea sa ne aduca noua niciun beneficiu, iar in momentul in care am refuzat simultan, a inceput o ploaie de insulte referitoare la adresa noastra. Punct.

Citeste si:

In ceee ce priveste comportamentul imoral al unui sef sau al unui coleg, probabil as lua masuri daca ar fi vorba de un abuz indreptat spre mine; in rest, daca exista, camerele de luat vederi ar fi cea mai elocventa proba a imoralitatii; mai ales pana nu capat o anumita pozitie in cadrul firmei, nu cred ca as avea curaj sa comentez prea mult – dusmanii se gasesc mai repede decat prietenii…

George Butunoiu: Ce vei face daca ti se va cere sa faci ceva ilegal?

L.P: Atat imoralitatea cat si ilegalitatea vor continua sa existe intre anumite limite relative si instabile; pana la un anumit punct, ele pot fi acceptate fara a exista o impotrivire din partea celui care este tinta imoralitatii sau a celui care realizeaza ilegalitatea in numele unei firme.

Daca mi s-ar cere sa fac ceva ilegal, probabil ca as incerca sa cantaresc impactul negativ pe care acest fapt l-ar avea asupra mea – daca m-ar afecta si in ce masura, daca ar exista si un aspect pozitiv, etc., cu toate ca o parte din integritatea personala mi-ar fi stirbita. (Desi ilegalitati comitem cu totii zilnic, fara a fi sanctionati – calcam spatiul verde, plimbam cainele prin zone nepermise, trecem pe rosu, etc.)

Probabil ca as accepta doar daca nu consider ca sunt expusa vreunui risc, insa as incerca, pe cat posibil, sa ma asigur ca posibilul angajator nu se ocupa cu asemenea activitati; oricum, as adopta initial o atitudine de expectativa si as incerca sa observ la ce ilegalitati se preteaza colegii sau sefii. Eventual, as accepta sa semnez in locul unui coleg condica, sau as participa la vanzarea unor produse care, conform politicii firmei, n-ar fi returnabile in caz de defectiune.

Dar nu as accepta sa iau parte la spalari de bani, evaziuni fiscale sau inaplicarea unor norme de siguranta care ar putea afecta viata unor angajati ori simpli muncitori, sau la punerea in vanzare a unor produse expirate, dar cu ambalajul proaspat cosmetizat, cu toate ca exista si posibilitatea de a participa fara voia mea la o asemenea actiune ilegala, de a fi pacalita sau manipulata.

Eu insami nu as accepta sa lucrez in cadrul unei firme-fantoma ori sa studiez intr-o instiutie neacreditata; accept insa facilitarea intocmirii de acte si alte documente, cu suplimente de… viteza introduse tacit in diverse pliuri si cute adanci din domeniul adiministrativ ori medical, (desi acest lucru e mai mult o traditie de-acum), dar pentru inceput, nu cred ca as avea curaj sa fac ceva ilegal – nici macar sa copiez la examene nu pot…

In orice caz, sunt multe ilegalitati pe care voi ajunge sa le cunosc abia dupa semnarea contractului de munca; unele dintre ele pot fi efectuate si in cel mai firesc mod, incat nici nu ar fi perceptibile sau ar parea doar nesimnificative activitati de protocol. Cert este ca eu sunt familiarizata cu aceasta notiune mai mult la nivel teoretic decat practic, sunt constienta ca voi avea multe surprize din acest punct de vedere, dar vreau sa fiu cat mai departe de ele.

George Butunoiu: Ce faci daca vezi un coleg sau un sef facand ceva ilegal?

L.P.:
In primul rand, asa cum am mai spus, depinde si de pozitia pe care o ocup in acel moment in cadrul firmei. Depinde de gravitatea situatiei. Depinde de consecintele pe care le-as putea suporta, de multe ori, o fapta corecta este rasplatita… cu varf si indesat.

De exemplu, daca as vedea un coleg strecurand in buzunar un pix, nu cred ca as reactiona, dar daca l-as vedea insusindu-si periodic bani din casa, fara sa-i inapoieze, cu siguranta as anunta seful. Iar daca chiar seful ar fi cel in cauza, probabil ca, in prezenta unor dovezi solide, as anunta oficialitatile, cu toate ca nu este exclus sa fiu eu, in final, acuzata de paranoia…

Cu alte cuvinte, e greu sa fii corect cat esti mic; eu inca nu am suficiente resurse incat sa-mi alung o serie de temeri sau sa ma apar de razbunari si polite fictive…

George Butunoiu: Ce te-ar dezamagi cel mai mult? Care ar fi limita dincolo de care ti-ai da demisia?

L.P.: Cel mai mult m-ar dezamagi sa fiu exploatata, platita modest pentru un efort considerabil, sa fiu victima unor abuzuri sau acuzata pe nedrept. Aceasta este, de altfel si limita rabdarii mele. Consider ca la varsta mea e prea devreme sa ma supun unor asemenea compromisuri atat timp cat oferta de munca este inca ridicata.

George Butunoiu: Cum ar trebui sa fie un sef ideal (cel direct / directorul general)?

L.P.: Seful ideal trebuie sa fie, in primul rand, un adevarat lider, charismatic, inovator si apt sa isi motiveze echipa; un bun stratateg, pasionat de munca sa, demn de incredere, deschis comunicarii, inteligent, cu o cultura generala solida, cu o conduita fizica si morala impecabile, capabil sa priveasca in ansamblu dar si in detaliu, sa fie drept si obiectiv, echilibrat si realist, interesat atat de obtinerea celor mai bune rezultate, cat si de buna functionare a tuturor verigilor umane din firma sa.

George Butunoiu: Ce ai face daca ai avea un sef evident incompetent, necivilizat, imoral, etc?

L.P.: L-as reclama si as demisiona! Asemenea sefi nici nu ar trebui sa existe, iar cei care ii suporta… ori sunt sub nivelul lui, ori au alte motive sa se abtina…

George Butunoiu: Cand si cat de mult crezi ca trebuie sa te sacrifici pentru compania la care lucrezi?

L.P.: Acum cateva luni am auzit de cazul unei fete care lucra in cadrul filialei din Romania a unei importante multinationale, despre care colegii sustineau ca a decedat din cauza epuizarii dupa mai multe saptamani de munca fara pauza.

Reprezentantii companiei de consultanta au negat posibilitatea ca tanarul manager sa fi murit din cauza epuizarii, insa ancheta Inspectoratului Teritorial de Munca a constatat ca firma a incalcat legislatia muncii, iar orele suplimentare ale fetei nu erau inregistrate. Amenda a fost de doar 18.000 de lei.

Asadar, sacrificiul nu trebuie dus la extrem. Ce rost are sa ma transform intr-un organism mecanic, avid de un cont cat mai plin de zerouri, care oricum isi vor demonstra nulitatea pe lumea cealalta? Cu atat mai mult in Romania, unde, rasplata se lasa mult asteptata. Cred ca sacrificiul este fondat in momentul in care exista un beneficiu, spre exemplu in cazul unei persoane care detine o functie de conducere, direct interesata de buna functionare a firmei, ori atunci cand exista o reala placere in activitatea prestata.

Sacrificiul pentru o companie inca de la o varsta frageda reprezinta inceputul unui lung sir de compromisuri. Momentan, in afara de cateva ore suplimentare sau un schimb de tura cu un coleg, nu as fi de acord altceva, desi un angajat tanar, fara posibilitati, este o prada usoara, vulnerabila, dispus sa accepte multe pentru un salariu mai bun, sau sa accepte resemnat, realitatea neplacuta pentru cateva zeci de euro in plus care ii cumpara, un nepretuit calus inecacios si frustrant.

Oricum, intr-o firma civilizata nu ar trebui intalnit acest termen. Oamenii ar trebui sa isi dozeze eforturile si sa colaboreze eficient.

Parafrazand, eu vreau sa muncesc pentru a trai, nicidecum sa traiesc pentru a munci, chiar daca 90% dintre oameni sunt “programati” pe viata sa munceasca pentru ceilalti 10% care controleaza totul.

George Butunoiu: Cum crezi ca ar trebui sa-ti raspunda compania?

L.P.: Pornind de la calitatea unei companii descrisa anterior, de a se dovedi morala si civilizata, consider ca aceasta ar trebui sa rasplateasca eforturile si sacrificiile unui angajat, incurajandu-l prin bonusuri, posibilitati de promovare, recomandari bune, etc. Ca salariat astfel motivat as avea, cu siguranta, un randament mai bun, imi voi respecta si aprecia compania la care lucrez si voi putea evolua.

George Butunoiu: Cum ti-ar placea sa fie colegii cu care lucrezi direct, si cum sa nu fie?

L.P.: Bunul simt este o trasatura elementara. Mi-ar placea sa intalnesc o atmosfera dinamica si intelectuala, nu as suporta discutiile inutile, prea personale, barfa, snobismul, ironia sau glumele proaste ori “ceremonialul” de initiere in “fratia” departamentului.

Vreau sa intalnesc oameni bine ancorati in prezentul civilizat, obiectiv si profesional, capabili sa coopereze, superiori procesului de etichetare, care sa (ma) ajute daca este cazul.
In ceea ce priveste capacitatea profesionala, consider ca seful a facut deja cea mai buna alegere in privinta posibililor mei colegi…

George Butunoiu: In ce fel de firme vrei sa lucrezi si in care nu? De ce? Ce ai prefera, un salariu mare intr-o firma necivilizata sau unul mai mic in una civilizata?

L.P: Evident, mi-as dori sa lucrez intr-o firma civilizata, morala, legala, subordonata unui sef ideal, alaturi de colegi de calitate. Pare utopic, dar as vrea sa cred ca exista undeva, chiar si in Romania, un asemenea prototip.

Poate sunt prea selectiva, dar consider un mediu motivant nu va intarzia sa aduca beneficii de ambele parti.

De asemenea, as prefera un salariu mai mic, dar intr-o firma civilizata, deoarece ma aflu intr-o societate evoluata, din cate s-a constatat pana acum, si nu as vrea sa traiesc pe propria-mi piele diverse forme de subordonare si pseudocolaborare, aplicate din Evul Mediu si pana la sfarsitul erei comuniste. Istoria “necivilizatiei” inca se afla in programa scolara, tocmai pentru a nu fi repetata!

De exemplu, as accepta un grup eterogen de colegi, daca macar seful meu m-ar sustine si m-ar indruma corect. As fi motivata de un curs de perfectionare sau de sanse reale de promovare; nu as tolera discriminarea, supraexploatarea sau productivitatea primitiva dintr-o firma necivilizata, deorece stiu ca pot oferi si primi mai mult.

Cum am mai spus, nu vreau sa fac compromisuri pentru salariu sau pentru un anume post, vreau ca rezultatele sa imi fie corect apreciate. Vreau sa constat ca a fi om nu este inca o notiune demodata, iar adevaratele valori triumfa.

In incheiere, adaug faptul ca imi doresc sa fac ceva bun si constructiv in viata, fara a-mi parea rau de alegeri si fara a accepta pacturi cu cornute. Sunt tanara, apta de munca si inca vreau sa acord o sansa Romaniei; va asigur ca maine nu-mi voi cumpara bilet in alb, cu unic sens, dar vreau ca voi, oameni mari, sa credeti in mine si sa ma ajutati sa cresc! Jucati sah cu viitorul, eu pot fi pionul care captureaza regele adversar…

Articol scris de George Butunoiu, proprietarul firmei de consultanta in resurse umane George Butunoiu Ltd.