Agricultura, industria si constructiile au sustinut cresterea Produsului Intern Brut (PIB), care a avansat in trimestrul al treilea cu 1,8% fata de trimestrul anterior, cu 4,4% comparativ cu perioada similara din 2010 si cu 2,7% in primele noua luni, scrie Mediafax.
Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul al treilea a fost de 143,467 miliarde de lei, in crestere in termeni reali cu 1,8% fata de trimestrul anterior. In serie bruta, PIB estimat pentru trimestrul al treilea a fost de 154,933 miliarde de lei, in crestere in termeni reali cu 4,4% fata de perioada corespunzatoare din 2010, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

Agricultura, vanatul si silvicultura, pescuitul si piscicultura a fost ramura care a inregistrat cea mai mare crestere a volumului de activitate, cu 22,1%, urmata de constructii (+6,9%) si industrie (+5,9%).

Cresteri usoare ale volumului de activitate s-au mai inregistrat in comert, repararea automobilelor si articolelor casnice, hoteluri si restaurante, transporturi si telecomunicatii (+1,4%), precum si in activitatile financiare, imobiliare, de inchirieri si serviciile pentru intreprinderi (+0,2%).

Reducerea volumului de activitate s-a inregistrat in alte activitati de servicii (-3,1%). Ca o consecinta a evolutiei pozitive inregistrate pe ansamblul economiei s-a majorat volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs inregistrand o crestere cu 1,5%.

Din punctul de vedere al utilizarii Produsului Intern Brut, in trimestrul al treilea cererea interna a crescut cu 5,1%, comparativ cu acelasi trimestru din anul 2010. Consumul final total a avansat cu 2,8%, ca urmare a cresterii volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodariilor populatiei cu 3,6%. Cheltuiala pentru consum final a administratiilor publice s-a redus cu 0,5%.

Un efect negativ asupra PIB l-a avut in continuare evolutia exportului net ca urmare a cresterii mai accentuate importurilor comparativ cu exporturile.

PIB-ul estimat pentru primele noua luni a fost de 388,651 miliarde de lei, in crestere in termeni reali cu 2,7% fata de perioada corespunzatoare din anul 2010.

Cresterea a fost determinata, in mod semnificativ, de majorarea volumului de activitate si, in consecinta, a valorii adaugate brute din agricultura, vanat si silvicultura, pescuit si piscicultura (+16,4%) si industrie (+6,8%). Cresteri relativ mai reduse ale volumului de activitate s-au inregistrat in constructii (+1,8%) si comert, repararea automobilelor si articolelor casnice, hoteluri si restaurante, transporturi si telecomunicatii (+1,1%).

Reducerea cheltuielii pentru consum final a administratiilor publice (-3,7%) a fost compensata de majorarea cheltuielii pentru consum final a gospodariilor populatiei (+1%), astfel incat consumul final total s-a mentinut constant in primele noua luni, comparativ cu perioada corespunzatoare din anul precedent.

Formarea bruta de capital fix a inregistrat o crestere cu 4,4 puncte procentuale.

Produsul intern brut pentru ultimul trimestru - estimari semnal - va fi publicat in data de 15 februarie 2012.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri