Analistii anticipau o crestere a preturilor mai lenta, de 0,2%, transmite Mediafax, care preia o stire a MarketWatch. Cresterea preturilor a fost sustinuta nu doar de revenirea preturilor energiei, existand semne si ca cererea mai mare de consum determina preturi mai mari pentru bunuri si servicii.

Dupa o lunga perioada de incetinire a inflatiei, preturile de consum au scazut pentru prima oara sub nivelul anului anterior in decembrie. O luna mai tarziu, BCE a anuntat lansarea programului de suplimentare a lichiditatilor, in cadrul caruia BCE cumpara obligatiuni de peste 1.000 de miliarde de euro, cea mai mare parte guvernamentale, pana in septembrie 2016.

Primele achizitii, de 60 de miliarde de euro pe luna, au inceput in martie si pana in aprilie declinul preturilor a incetat. "Consiliul guvernatorilor BCE va sublinia din nou, probabil, ca achizitiile de obligatiuni vor continua la acelasi nivel pana la sfarsitul lui septembrie 2016, sau cel putin pana cand va aparea o ajustare sustenabila a inflatiei", a declarat Thomas Kobel, analist la SEB.

O parte din cresterea preturilor a fost determinata de revenirea preturilor energiei. Intr-o perioada de 12 luni incheiata in luna mai, preturile energiei au scazut cu 5%, comparativ cu declinul de 5,8% in anul incheiat in aprilie. Daca preturile energiei isi vor relua declinul, deflatia ar putea pune din nou in pericol zona euro. Excluzand preturile energiei, alimentelor si alcoolului, inflatia anuala core s-a accelerat la 0,9% in luna mai, de la un minim record de 0,6%. Preturile serviciilor au avansat cu 1,3% fata de intervalul similar din 2014, dupa o crestere de 1% in aprilie.