Astfel, indicatorul conditiilor curente a crescut cu 4,7 puncte fata de valoarea inregistrata in exercitiul anterior, iar cel al anticipatiilor s-a majorat cu 7,2 puncte. "Este de remarcat imbunatatirea perceptiei respondentilor cu privire la evolutia viitoare a conditiilor macroeconomice globale, fiind inregistrata prima valoare pozitiva din ultimele 12 luni. In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipatiilor pentru cele doua orizonturi de timp (pentru 6, respectiv 12 luni ) avute in vedere au consemnat un curs anticipat de 4,4500 pentru ambele orizonturi, in crestere fata de valorile inregistrate in exercitiul anterior", se arata intr-un comunicat al CFA Romania, citat de Mediafax.

Indicatorul CFA Romania de incredere macroeconomica a fost lansat in mai 2011, cuantificand anticipatiile analistilor finaniari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei luni, iar participantii sunt membri ai CFA Romania si candidatii pentru nivelurile II si III ale examenelor CFA.

Indicatorul de incredere macroeconomica poate avea valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca) si este calculat pe baza a sase intrebari cu privire la conditiile curente, referitoare la mediul de afaceri si piata muncii; anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an, pentru mediul de afaceri, piata muncii, evolutia venitului personal la nivel de economie si evolutia averii personale la nivel de economie.

Sondajul evalueaza totodata anticipatiile pentru un an pentru rata inflatiei, ratele de dobanda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, conditiile macroeconomice globale si pretul petrolului. Peste doua treimi dintre respondenti (70%) se asteapta la o imbunatatire a conditiilor de afaceri in urmatoarele 12 luni, iar 54,8% previzioneaza o imbunatatire pe piata muncii.

Citeste si:

De asemenea, 64,5% dintre analisti vad o crestere a veniturilor personale in economia romaneasca, iar 77,4% sunt optimisti in ceea ce priveste averea personala, cu castiguri din piata de capital, imobiliare etc. Trei sferturi dintre membrii CFA se asteapta conditii macroeconomice globale normale in urmatorul an, pe cand 20% le considera bune. Privitor la inflatie, un sfert considera ca aceasta va creste, iar circa 40% mizeaza pe o scadere a inflatiei.

Pe de alta parte, aproape o treime dintre participantii la studiu se asteapta ca cel putin o tara sa iasa din zona euro in urmatoarele 12 luni, in timp ce 42% spun ca nu va exista un exit.

CFA Romania este asociatia profesionistilor in investitii din Romania, in mare parte detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst, reprezentand una dintre cele 144 de societati membre ale CFA Institute. In prezent, CFA Romania are peste 160 de membri, majoritatea detinatori ai titlului de CFA sau candidati pentru unul dintre cele trei nivele ale examinarii pentru obtinerea acestui titlu.

Sursa foto: Shutterstock / Incredere