Analistii au luat in calcul o crestere anuala a preturilor cuprinsa intre 8,4% si 8,71% in aprilie si nu exclud ca, in iulie, inflatia sa atinga un nou varf al acestui an, de aproape 9%, ca urmare a scumpirii anuntate a gazelor si energiei electrice.
Economistul sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel, estimeaza ca inflatia s-a temperat, in aprilie, pana la un nivel cuprins intre 8,4% si 8,5% si spune ca sunt sanse de atenuare a cresterii preturilor si in mai. Cu toate acestea, el avertizeaza ca exista mai multi factori negativi "extrem de importanti" care nu pot fi anticipati, printre care pretul petrolului, cursul euro/dolar american si evolutia cursului leului fata de moneda unica europeana.

"Daca se strang mai multi factori negativi putem depasi, in iulie, nivelul atins in aprilie, dar speram ca acest lucru sa nu se intample. Iulie ramane cea mai periculoasa luna dintre urmatoarele, iar daca avansul preturilor administrate depaseste estimarile date de banca centrala ne putem astepta la un nou varf al inflatiei in acea luna", a declarat Anghel citat de NewsIn.

Economistul sef al BRD SocGen, Florian Libocor, are in vedere, insa, o crestere lunara cu 0,6% a preturilor din aprilie, ceea ce ar atrage o inflatie anuala de 8,71% si isi justifica asteptarile unui nou varf inflationist prin scumpirea sezoniera a alimentelor, cu ocazia sarbatorilor pascale.

"Cresterea sezoniera ar putea fi diminuata in cazul existentei unei tendinte de reducere sau chiar de renuntare la consumul specific perioadei si apelarea la produse substitut. Pe parte de servicii, e probabil sa asistam la o crestere mai lenta a preturilor datorita impactului usor pozitiv al aprecierii leului", a declarat Libocor.

Componenta produselor nealimentare ar trebui sa aiba un impact negativ asupra indicelui preturilor de consum, din cauza cresterii preturilor la carburanti, a mai spus Libocor, care si-a mentinut estimarile unei inflatii de 7% la finalul aestui an.

Analistul Credit Europe Bank, Georgiana Constantinescu, estimeaza ca inflatia anuala s-ar fi putut tempera usor la 8,6% in aprilie, de la 8,63% in martie, in conditiile in care inflatia fata de luna precedenta s-ar situa la 0,5%. "Cele mai insemnate cresteri ar trebui sa fie la bunurile nealimentare, in special la combustibili. Pe preturile alimentelor nu vedem cresteri semnificative fata de lunile anterioare, iar pe partea de servicii, avand in vedere ca leul s-a apreciat, in medie, fata de euro, am putea vedea o ieftinire a serviciilor de telefonie mobila", a declarat Constantinescu pentru NewsIn.

Economistul sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru, estimeaza ca inflatia s-a temperat usor in aprilie pana la 8,5% si ar putea ajunge la 8,2% in iunie. "Principalii factori inflationisti din aprilie ar fi putut fi preturile la combustibili si la alimente, desi scumpirea pe partea alimentara ar trebui sa se tempereze. Aprecierea leului in aprilie a fost, de asemenea, un factor important pentru incetinirea cresterii preturilor", a mai spus el.

Dumitru a amintit ca, in perioada urmatoare, evolutia inflatiei va depinde, in mare masura, de modificarile preturilor administrate. "In ultimele luni s-au facut presiuni, de catre importatorii de gaze naturale, in sensul scumpirii gazelor in al doilea trimestru", a mai spus analistul.

Economistul sef al Raiffeisen Bank Romania apreciaza ca majorarea dobanzii cheie la 9,75% pe an pe 6 mai are mai mult "rol de semnal" decat unul efectiv si arata ca BNR mizeaza pe temperarea asteptarilor inflationiste. De asemenea, e posibil ca inflatia sa se accelereze, in iulie, pana aproape de 9%, estimeaza Dumitru.

Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, senior economist la ING Bank Romania, anticipeaza o crestere lunara a preturilor cu 0,3% in aprilie si respectiv o temperare a inflatiei anuale la 8,4%, "datorita aprecierii de luna trecuta a leului, care probabil o sa duca la deflatie pe sectorul servicilor".

"In lunile urmatoare, insa, ne asteptam sa vedem noi cresteri de preturi, in special in iulie cand anicipam un nou varf al inflatiei pe acest an, de 8,9%, din cauza scumpirilor anuntate la gaze si energie", a declarat Chidesciuc.

Pana la finalul anului, Chidesciuc se asteapta ca inflatia sa se tempereze la 6,5%, nivel superior, totusi, celui de 6% anticipat de banca centrala in ultimul raport asupra inflatiei.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a operat de la sfarsitul lunii octombrie pana in prezent cinci majorari consecutive ale ratei dobanzii de politica monetara, de la 7% la 9,75% pe an, in principal ca urmare a temerilor legate de presiunile inflationiste, iar economistul sef al BCR considera ca nu e exclus ca BNR sa opereze inca o crestere a acesteia pana la 10%, daca preturile de consum vor continua sa creasca in lunile urmatoare.

"Nu exclud o noua majorare, la 10%, dar este aproape sigur ca nu vom ajunge sa vedem, in acest an, dobanda cheie la 10,50 – 11%", a spus Anghel si a adaugat ca este posibil ca banca centrala sa inceapa sa reduca, din toamna, dobanda cheie, daca inflatia evolueaza favorabil. El a precizat, insa, ca acest lucru se va intampla, cel mai devreme in octombrie, pe fondul intarzierii de cateva luni cu care se vad efectele masurilor BNR.

INS anunta luni, 12 mai, indicele preturilor de consum pe luna aprilie.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri