In perioada 1 ianuarie-19 septembrie 2008, au fost inregistrate 13.699 de solicitari din partea angajatorilor pentru eliberarea de autorizatii noi de munca. Dintre acestea, au fost solutionate pozitiv 10.000, au fost respinse 1.880 de solicitari si sunt in curs de solutionare 1.819 solicitari, potrivit Oficiului Roman pentru Imigrari (ORI).

Guvernul a decis marti sa suplimenteze numarul autorizatiilor de munca eliberate strainilor, dupa ce ANOFM a anuntat ca in Romania exista un deficit pe piata fortei de munca de aproximativ 50.000 de lucratori, in special in domeniile constructii, textile si servicii.

Cei mai multi muncitori extracomunitari care lucreaza legal in Romania provin din Turcia - aproape 4.200 de persoane -, fiind urmati de chinezi si de cetateni ai Republicii Moldova, potrivit inspectorilor ORI.

Citeste si:

O companie din Romania plateste pentru angajarea unui muncitor extracomunitar taxe de 500 de euro, daca hotaraste sa-i plateasca persoanei respective costurile aferente obtinerii permisului de munca, declara pe 14 octombrie, citat de NewsIn, purtatorul de cuvant al Oficiului Roman pentru Imigrari(ORI), Mihaela Martescu.

"Taxa platita pentru obtinerea unui permis de munca este de 200 de euro, la care se adauga plata a 60 de dolari si 252 de lei pentru obtinerea permisului de sedere. In plus, un muncitor strain trebuie sa plateasca Ministerului Afacerilor Externe inca 60 de euro, reprezentand taxele consulare", preciza inspectorul ORI.