La trei luni de la una dintre cele mai mari greve ale profesorilor din istoria recentă, profesorii sunt în continuare sceptici cu privire la salariile lor, în timp ce politicienii de rang înalt se întrec în discursuri care mai de care mai laudative la adresa educației. Marian Staș, expert în educație, spune că dacă lucrurile merg prost, s-ar putea să se intre iar în grevă.

În debutul acestui nou an școlar, jumătate dintre profesori sunt sceptici în privinţa creşterii salariilor, arată datele unui sondaj realizat de World Vision România. 49% dintre cadrele didactice nu au încredere că guvernanții vor respecta promisiunile salariale. În plus, deficitul de infrastructură și de personal de sprijin continuă să pună presiune pe profesori.

Profesorii au luat țeapă încă o dată. Cu alte cuvinte i-au șmecherit, i-au țepuit și acum rămâne să vedem ce facem mai departe. Dacă lucrurile merg prost, s-ar putea să se intre iar în grevă sau să dea alte semnale sindicale sau alte tipuri de manifestări. Clasa politică a tras din nou țeapă profesorilor, fără niciun fel de echivoc. Tot ce a însemnat angajament anterior din partea Guvernului Ciucă a fost dat de gard.

Marian Staș, expert în educație

Marian Stas, expert in educatie despre greva profesorilorSursa foto: Agerpres

Doar 32% dintre profesori consideră "bună" sau foarte bună" situaţia financiară, iar 39% dintre respondenţi o consideră acceptabilă, mai arată sondajul referitor la condiţiile de lucru, resurse şi motivaţie în sistemul educaţional din România, la început de an şcolar. Mai mult, profesorii reclamă și deficitul de infrastructură și de personal, aspecte care continuă să pună presiune.

„Statul este cel mai prost și neinspirat angajator. Nu am văzut niciodată, în lumea normală la cap, un angajator care recrutează oameni pe cel mai prost sistem de recrutare. Dai un examen și trimiți în orb niște oameni, într-o școală, după cum se nimeresc, după cum sunt posturi libere”, a declarat pentru wall-street.ro Marcel Bartic, director Școala Gimnazială Evrika.

Cum s-a încheiat greva profesorilor. Ce le-a promis Guvernul

Profesorii au intrat în grevă pe 22 mai 2023, ca urmare a nemulțumirilor referitoare la salariile încasate și la condițiile de lucru din școlile din România. În zgomote de vuvuzele și fluiere, profesorii s-au făcut auziți atât în fața Guvernului (condus la acea vreme de Nicolae Ciucă), cât și în fața Palatului Cotroceni, unde au mers în marș din Piața Victoriei.

Greva a durat până pe 12 iunie, zi în care sindicaliștii din educație au decis să suspende protestele din învățământ, după trei săptămâni în care orele nu s-au ținut. Printr-o ordonanță de urgență s-au majorat salariile de bază ale personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 1.300 de lei brut pe fiecare funcţie.

De asemenea, cu aceeaşi sumă s-au majorat și salariile personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum şi pentru celelalte categorii de funcţii cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi care desfăşoară activitatea în sistemul naţional de învăţământ.

În ceea ce priveşte salariile personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior, acestea au fost majorate cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcţie. Majorările salariale sunt suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.

Sursa foto: Facebook / FSLI

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri