Într-o eră post-pandemică ce nu mai seamănă deloc în multe privințe cu ceea ce era înainte de criza sanitară, liderii sunt acum puși la încercare mai mult decât au fost puși vreodată. Ei pot face față acestor provocări dacă iau măsurile adecvate în ceea ce privește stabilirea strategiilor, îmbunătățirea capacității de a conduce, dar și de a dezvolta și alege talentele din companiile pe care le conduc, spune Kyle Cermak, Regional Director, Europa la Hogan Assessment Systems, organizație de consultanță în domeniul managementului talentelor, evaluării și dezvoltării potențialului de leadership, care în România operează prin compania Hart Consulting.

„Cred ca liderii de business din România ar trebui sa își cultive mai multe abilități, înțelegerea clară a personalității tale și a modului în care te percep ceilalți fiind prima dintre ele. Trebuie să știe cine sunt, care sunt puterile lor, capacitățile lor și valorile pe care le aduc la locul de muncă. Ei trebuie să găsească un mod prin care să-și optimizeze performanța pentru că doar așa vor crea un mod în care angajații vor interacționa cu ei ca lideri”, a declarat pentru wall-street.ro Kyle Cermak, Regional Director, Europa la Hogan Assessment Systems, la conferința Post-Pandemic Leadership: What it takes to be a great leade, organizată de Hart Consulting.

Specialistul mai explică faptul că la nivel global „există o nevoie acută de a dobândi cunoștințe noi” pentru fi pregătiți pentru economia viitorului, iar acest aspect necesită îmbunătățiri pe partea de educație. România este pe ultimul loc în topul european longlife-learning (învățare pe termen lung), altfel spus, românii încetează să mai învețe după ce au absolvit ultima formă de învățământ, însă e necesar să facă pași în a se alinia trendurilor globale pentru a face față provocărilor din viitoarea piață a muncii.

Datele arată că angajații din România sunt mai dornici să învețe lucruri noi, să deprindă noi abilități necesare într-o economie globală, nu doar locală.

Kyle Cermak, Regional Director, Europa la Hogan Assessment Systems

Kyle Cermak, Regional Director, Europa la Hogan Assessment SystemsSursa foto: LinkedIn / Kyle Cermak

Cu toate acestea, deși perspectiva macroeconomică este una importantă pentru un lider cu viziune, Kyle Cermak spune că România trebuie să fie conștientă de ce se întâmplă în propria țară pentru a-și optimiza mai bine performanțele pe termen lung.

„Deși deseori se pune foarte mult accent pe ce fac statele vestice, pe ce face Franța sau Marea Britanie (iar aici vorbim de țări care au un PIB mare, care contribuie la economia globală), cred că e un mod destul de limitat de a vedea lucrurile. Da, sigur, trebuie să fii conștient de ce se întâmplă pe glob, însă trebuie să fii cu mult mult mai atent și mai conștient de cum să optimizezi performanțele la tine în țară. Aceste trenduri globale vor influența, în mod inevitabil și muncă și economia din România, dar asta poate necesită timp”, a mai spus specialistul.

Kyle Cermak observă că în statele din Europa de Sud-Est, nivelul de revenire de după perioada pandemică este unul mai lent comparativ cu țările vestice, însă acest lucru nu elimină potențialul uriaș pe care îl au aceste state de dezvoltare. În ceea ce privește România, specialistul de origine americană spune că a rămas surprins de mixul cultural regăsit în țara noastră, aspect care influențează în mod pozitiv piața muncii, ca urmare a faptului că există mai multe naționalități, deci și mai multe perspective de lucru.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri