Începând cu anul 2026, prețul imobilelor din România se va scumpi într-un ritm accelerat. Motivul principal al acestor majorări îl reprezintă faptul că nu mai există proiecte în dezvoltare, iar, la orizont, nu se zăresc alte investiții mari în această zonă. Aceasta este explicația Antoanelei Comșa, deputy CEO al Meta Estate Trust, care spune că, la nivel de București, acest lucru este amplificat de faptul că Nicușor Dan a blocat PUZ-urile.

Bucureștenii care câștigă salariul mediu pe economie ar trebuie să își strângă leafa timp de 7,3 ani pentru a-și cumpăra un apartament nou de două camere (50 mp 2), conform unei analize wall-street.ro. Acest lucru ne clasează ca fiind țara din Europa cu unele din cele mai mici costuri pe metru pătrat, dar acest lucru pare că se va schimba.

Expertul în imobiliare Antoanela Comșa spune că în următorii trei - patru ani vom asista la o majorare semnificativă a prețului proprietăților imobiliare. Explicația acestui fenomen vine din scăderea ofertei și creșterea cererii, un lucru care ar putea pune o presiune și pe chirii.

Din 2026-2027 vom vedea creșteri foarte mari ale prețurilor la imobiliare. Motivul principal: nu mai vedem la orizont proiecte noi.

Antoanela Comșa, deputy CEO al Meta Estate Trust

În ceea ce privește dezvoltarea imobiliară din Capitală, aceasta a fost blocată din cauza PUZ-urilor sectoriale anulate sau suspendate. Acest lucru, care a început odată cu mandatul lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei, a fragmentat românii în două tabere: cei care îl acuză pe primar că orașul nu se mai dezvoltă și cei care spun că după 20 de ani de construire haotică, aveam nevoie de o pauză.

Primarul general al Capitalei spune că în România există o ''uriaşă corupţie'' în zona de construire, dar nu există şi corupţi, exprimându-şi speranţa, totodată, ca aceştia să fie condamnaţi înainte de producerea unui cutremur şi nu după. În același timp, dezvoltatorii imobiliari se plâng că acesta încetinește dezvoltarea orașului.

„Toată lumea speră să se întâmple ceva la Primăria Capitalei, iar Codul Construcțiilor să aducă o schimbare. Personal, nu văd o schimbare în bine. Atâta timp cât domnul Nicușor Dan este primar, nu cred că se vor debloca PUZ-urile. El a fost obligat să pună pe ordinea de zi PUZ-urile și nu a făcut asta, însă nu respectă nici măcar deciziile instanțelor”, punctează Antoanela Comșa.

Prețul imobiliarelor: dictat mai mult de forța de muncă decât de ciment și gresie

Una dintre modificările fiscale prin care Guvernul vrea să capteze mai mulți bani la buget o reprezintă eliminarea unor facilități fiscale. Așadar, persoanele care lucrează în construcţii, agricultură şi în industria alimentară plătesc de acum contribuţii de asigurări sociale de sănătate (CASS). În același timp, s-a hotărât majorarea salariului minim brut în domeniul construcțiilor la suma de la 4.582 de lei.

Antoanela Comșa crede că emininarea acestor facilități fiscale va fi suportată de companiile imobiliare și că nu vor intra în prețul final al locuințelor. Cu toate acestea, expertul imobiliar spune că prețuril unui imobil depinde mai mult de forța de muncă decât de costul materialelor de construcții, acestea având valori similare cu piețele occidentale.

„Costul de a realiza un proiect în România vs. Europa depinde de forța de muncă. Există deja o piață comună a cimentului și a oțelului: noi luăm gresie și faianță din Italia și Spania, deci, ar trebui să avem aceleași costuri. Cu toate acestea, prețurile diferă: un apartament în centrul Madridului costă între 5.000 - 10.000 euro pe mp, iar în București între 3.000 - 3.500 de euro mp. Cred că parte din acest cost (n.red: care reise din eliminarea facilităților fiscale) va fi preluat de compania de construcții, iar o parte de dezvoltator, dar vom vedea o și mică creștere a prețurilor*”, explică Antoanela Comșa.

România, țara proprietarilor, nu pentru că avem suflete comuniste, ci pentru că nu putem plăti chiriile la bătrânețe

România este considerată țara proprietarilor: peste 96% din populaţie trăia în 2020 într-o locuinţă proprietate personală, acesta fiind cel mai mare procent înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene. Cu toate că acest lucru ar putea să pară un comportament moștenit din comunism, Antonela Coșma punctează faptul că în România nu există o protecie socială a chiriașilor, așa că românii cumpără case fiindcă nu au încotro.

„Noi suntem țara proprietarilor nu neapărat fiindcă venim cu niște cutume din epoca comunistă, ci și prin prisma faptului că aceasta e o metodă de a economisi. Dacă ne comparăm cu Germania, acolo statul suportă chiria pentru cei cu venituri mici, un lucru care nu se întâmplă la noi în țară. Pensia medie din România în 2022 a fost de 1.800 de lei, nu ne-am permite din acești bani să plătim chirie întreținere și celelalte cheltuieli. Suntem țara proprietarilor fiindcă nu avem încotro, din păcate”, concluzionează Antonela.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri