În martie, România este a femeilor. Iar antreprenoriatul este tot al femeilor, care în ultimii ani au devenit tot mai active în tot ce înseamnă inițiativă privată în România. O dovedește și cazul unei consultante fiscale care în timpul liber își măsoară forțele cu cele mai înalte vârfuri muntoase din lume, dar care, având în vedere meseria pe care o are, analizează cu luciditate măsurile fiscale impuse de oficialii români. Și nu spre lauda lui Marcel Ciolacu și a echipei sale, care a cocoșat, practic, mediul privat cu taxe și impozite pe care acesta abia le duce.

Astfel, Veronica Duțu, a cărei firmă cu 14 angajați, înființată în 2009, se numește Union Cont Expert, spune că are clienți de nivel mediu, cel mai mare având o cifră de afaceri de aproximativ 40 de milioane de lei în 2023, perspectivă din care face, practic, analiza măsurilor fiscale actuale, despre care spune că reprezintă o descurajare a mediului economic și antreprenorial din România.

Ați văzut că Ciolacu vrea să mărească iar pensiile, să le facă 1900 de la 1 septembrie, vor să mărească salariul minim pe economie la 3700. Bine, eu sunt pentru a crește aceste taxe, dar pe de altă parte trebuie să te gândești de unde iau antreprenorii banii să susțină aceste creșteri de taxe. Într-adevăr, se cresc taxele, dar acești bani se regăsesc în inflație.

Veronica Duțu, consultant fiscal

De asemenea, aceasta afirmă faptul că pe Ciolacu nu poți să-l crezi pe cuvânt, pentru că și anul trecut a zis că nu o să mărească taxele și le-a mărit.

Totodată, consultanta fiscală mai spune că aceste taxe cresc în România în fiecare an, astfel că antreprenorii nu pot să-și facă un buget pe 5 ani, nemaivorbind de strategii pe 10-15-20 de ani.

Veronica Duțu crede, prin urmare, că instabilitatea fiscală descurajează mediul economic, cu alte cuvinte atât pe investitorii străini care își doresc să vină în România, cât și pe antreprenorii români care încearcă să dezvolte țara.

În ăștia 30 de ani, banii noștri, pe care i-am plătit pe taxe, pe impozite, pe TVA, practic s-au dus în consum, nu în dezvoltarea durabilă a României. Dacă vom continua să dăm banii pe salarii, pe pensii și pe cheltuieli extravagante de milioane de euro cu avioane de lux, România se va duce în cap.

Veronica Duțu, consultant fiscal

Cât despre pasiunea care o animă în timpul liber, consultanta fiscală spune că a început să urce muntele în urmă cu 6 ani, pentru că dorea să facă și alte activități decât cea de antreprenor.

Astfel, aceasta spune că a început să facă vârfurile de la noi din țară, având și un ghid alături, Andrei Voicu de la Oxigen Tour, după care a trecut la câteva vârfuri din Bulgaria: Musala (2925 m), Kutelo 1 (2.908 m), Kutelo 2 (2.907 m) și Vihren (2914 m).

De asemenea, Veronica Duțu spune că a urcat până pe Base Camp, pe Everest, la 5364 m altitudine, pe muntele Ararat, cel mai înalt vârf din Turcia, iar ultima expediție a fost cea de pe Kilimanjaro, unde a ajuns până la Stella Point, la 5756 m.

Eu m-am pregătit 8 luni ca să fac Kilimanjaro, este o pregătire fizică zdravănă, chiar se recomandă să te duci într-o cameră hiperbară ca să vezi cum se comportă organismul la peste 5000 de metri.

Veronica Duțu, consultant fiscal

Cât despre motivația care o mână în aceste călătorii, antreprenoarea spune că este vorba despre dorința de autocunoaștere, dar și propria dezvoltare, din moment ce, adaugă ea, pe munte te autodescoperi, cu alte cuvinte ceea ce trăiești pe munte, la peste 5000 de metri altitudine, nu poți trăi, spre exemplu, în București.

"Este dorința de autodepășire și vreau să vă pot până unde pot să ajung", concluzionează aceasta.

Nu în ultimul rând, Veronica Duțu spune că serviciile companiei sale sunt de consultanță fiscală, analize financiare, întocmirea cash flow-ului lunar, a P&L-ului, asigurarea contabilității, a închiderilor, întocmirea și depunerea de declarații și odată cu acest lucru asumarea răspunderii pentru taxele pe care le plătește fiecare companie pentru bugetul statului.

Sursa foto: Arhiva personala Veronica Dutu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri