Astfel, la Inalta Curte de Casatie si Justitie s-au dat sporuri de pana la 50% din salariu, chiar si soferilor. De asemenea, raportul consemneaza ca la Inalta Curte s-au acordat si sporuri de toxicitate la peste 60 de persoane care nu ar fi avut dreptul, conform NewsIn.

Presedintele interimar al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Lidia Barbulescu, a declarat la Realitatea TV ca raportul a fost contestat de ICCJ, iar in urma acestei contestatii Curtea de Conturi a revenit si a transmis ca respectivele sporuri au fost legal acordate.

In raport se consemneaza si activitatea grupului Acvila al Ministerului de Interne, desfiintat in 2009, care a decontat mai multe servicii inexistente si ai carui angajati au beneficiat de prime si sporuri pentru misiuni care nu aveau acoperire in realitate.

Si Ministerul Justitiei a fost vizat in raportul Curtii, mai multe apartamente repartizate institutiei avand o situatie neclara. O alta problema identificata la MJ este legata de acordarea unor salarii de merit in mod subiectiv.

In acelasi raport se arata ca mai multe unitati militare ale Ministerului Apararii ar fi acordat in 2008 indemnizatii ilegale.

Curtea de Conturi atrage atentia si asupra Academiei Romane, care nu a actualizat valoarea patrimoniului. Potrivit raportului, Academia are in proprietate aproximativ 5.800 de hectare care valorau doar 0,22 de lei la momentul controlului. De asemenea, un imobil al Academiei situat pe Calea Victoriei din Capitala era evaluat la mai putin de 500 de lei, iar o alta cladire, la doar 13 lei.