Procurorii DIICOT şi poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog au efectuat joi trei percheziţii domiciliare în Capitală, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, cu comprimate de Fentanil şi Oxicodonă, care reprezintă cele mai periculoase droguri existente în prezent pe piaţă.

Conform unui comunicat al DIICOT, transmis Agerpres, în cadrul acţiunii cu numele de cod "Himera", s-a reţinut faptul că în perioada 2022 - 2023 angajatul unui operator economic de profil a comercializat în mod repetat droguri de mare risc, respectiv peste 10.000 de comprimate ce conţin ca substanţă activă Fentanil, aproximativ 700 de comprimate de Oxicodonă, 1.200 de fiole de morfină, 380 de plasturi ce conţin ca substanţă activă Fentanil şi comprimate de codeină.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul este angajat la un depozit deţinut de o firmă din domeniul farmaceutic.

El a fost prins în flagrant în timp ce deţinea, în vederea comercializării, zeci de cutii cu comprimate, a căror substanţă activă este Fentanil.

Mai multe persoane vor fi conduse la sediul DIICOT - Structura Centrală pentru audieri.

De asemenea, se efectuează verificări cu privire la modul în care operatorul economic aplică şi respectă normele legale specifice activităţii desfăşurate.

Fentanilul şi Oxicodona reprezintă cele mai periculoase droguri de mare risc existente în prezent pe piaţă, având în mod frecvent efect letal, arată comunicatul citat.

Fentanilul este un opioid sintetic extrem de puternic, destinat bolnavilor de cancer în stadii terminale şi gestionării durerilor în cazul intervenţiilor chirurgicale, fiind eliberat doar în baza prescripţiei medicale. S-a stabilit pe baza studiilor medicale de specialitate că Fentanil este de 100 de ori mai puternic decât morfina şi de 30 până la 50 de ori mai puternic decât heroina.

Potrivit datelor publicate pe site-ul agenţiei americane Drug Enforcement Administration (DEA), "este atât de puternic şi de mortal încât chiar şi un microgram poate ucide un om".

Conform aceleiaşi surse, în anul 2022, Fentanil a fost legat de mai mult de două treimi din cele 110.000 de decese prin supradoză înregistrate în Statele Unite. Ca răspuns la această situaţie alarmantă, la iniţiativa guvernului american, a fost constituită Coaliţia globală privind ameninţările asociate drogurilor sintetice, la care participă şi România.

Din punct de vedere al circulaţiei ilicite, traficarea şi punerea la dispoziţia consumatorilor de droguri a acestui opioid sintetic (mult mai puternic decât heroina) reprezintă, ca şi în cazul Oxicodonei, un factor de risc major pentru sănătatea publică.

Oxicodona este un analgezic opioid produs de industria farmaceutică şi utilizat pentru tratamentul durerilor severe, face parte din categoria medicamentelor cu regim special şi poate fi eliberat în farmacii numai în baza unei prescripţii medicale, întrucât prezintă un risc major de dependenţă. Oxicodona poate fi întâlnită pe piaţa farmaceutică sub denumirea de "Oxidolor", "Oxycontin" sau "Oxycodonă", substanţa activă în toate aceste medicamente fiind clorhidratul de oxicodonă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri