Un pod la care se efectuau lucrări de construcţie s-a prăbuşit parţial duminică la Patras, în vestul Greciei, au informat serviciile de pompieri şi poliţie, anunţând că există persoane prinse sub dărâmături şi răniţi, transmite AFP.

'Există persoane prinse sub dărâmături, dar nu cunoaştem numărul lor', a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor, iar cel al poliţiei a precizat, câteva minute mai târziu, că există persoane 'rănite', conform Agerpres.ro.



Potrivit agenţiei elene ANA, o amplă operaţiune de salvare este în curs, după ce la locul accidentului au ajuns ambulanţe, maşini de pompieri şi de poliţie.

Spitalul universitar din Patras şi spitalul Sfântul Andrei din acelaşi oraş sunt pregătite să primească răniţii.

Televiziunea publică ERT a afirmat că cinci persoane au fost rănite grav, dar informaţia nu a fost confirmată în acest stadiu de autorităţi.

Cauzele prăbuşirii nu sunt cunoscute deocamdată. Podul este situat pe autostrada care leagă portul Patras, din peninsula Peloponez, de capitala Atena.

Sursa foto: Printscreen Facebook Video - Forest FireFighters.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri