"Daca o tara are deficit de lichiditati si probleme cu activele financiare este evident ca dezvoltarea, cresterea ei economica, depinde in mod crucial de atragerea de capital din strainatate", a declarat Valentin Lazea in cadrul seminarului EU-COFILE organizat de Banca Nationala a Romaniei, Alpha Bank Romania si Asociatia Romana a Bancilor.

El a subliniat, insa, ca in prezent competitia pentru banii internationali este mult mai dura, iar Uniunea Europeana nu mai este privita ca fiind centrul universului financiar.

"Romania nu este in competitie pentru banii internationali numai cu tarile din regiune, ci cu 192 de state ale lumii. Capitalul din lume este atras de orice alta parte decat de Uniunea Europeana. UE si-a pierdut atractivitatea. A fi o tara membra a UE nu iti asigura niciun fel de avantaj. Mai mult, daca ma gandesc la exemplul Greciei sau al Portugaliei, este clar ca UE este o zona de unde capitalul mai degraba pleaca", a explicat Lazea.

Din aceasta cauza, Lazea considera ca Romania trebuie sa se lupte si mai mult pentru a atrage investitii straine pentru ca "UE nu mai este acel buric de lume unde vin toti investitorii".