Cursul anuntat vineri de BNR s-a plasat la 4,3783 lei/euro, reprezentand precedentul record, scrie Mediafax.

In jurul orei 16:30, operatiunile se realizau la 4,3780 - 4,3795 lei/euro, cu aproape 0,40 bani mai jos fata de nivelul de vineri, cand schimburile se perfectau la 4,3820 - 4,3830 lei/euro

La deschidere, bancile cotau euro la 4,3810 - 4,3815 lei, dupa ce in cursul noptii, in sesiunea din Asia, au fost realizate tranzactii si la un curs de schimb de 4,39 lei/euro.

In prima sesiunii a saptamanii s-au transferat volume reduse de valuta, iar dealeriii nu exclud ca banca centrala a fost prezenta in piata, pentru a stopa o depreciere mai accentuata a leului.

La jumatatea zilei, schimburile se perfectau in jur de 4,3790 lei/euro, iar in a doua parte a zilei cursul a mai coborat nesemnificativ.

Citeste si:

La ora transmiterii stirii, valutele din regiune consemnau de asemenea aprecieri usoare, pe volume de tranzactionare foarte mici, iar bursele europene consemnau scaderi modeste. Dealerii spun ca pietele se vor mai anima, intrucat Apple a anuntat ca va plati dividende pentru prima data din 1995, incepand cu trimestrul iulie-septembrie, care ar totaliza aproximativ 2,4 miliarde de dolari daca s-ar raporta la profitul din ultimele trei luni ale anului trecut.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat luni un curs de referinta de 4,3794 lei/euro, in crestere cu 0,11 bani fata de vineri, euro atingand astfel un nou record istoric fata de leu. Cursul publicat vineri de BNR s-a plasat la 4,3783 lei/euro, reprezentand precedentul record.

Leul s-a apreciat in raport cu dolarul american, cursul de referinta coborand cu 2,77 bani, de la 3,3544 lei/dolar la 3,3267 lei/dolar. Nivelul de vineri a reprezentat cel mai ridicat curs din ultimele aproape doua luni.

Moneda nationala a continuat insa sa piarda teren fata de francul elvetian, iar rata oficiala a urcat cu 0,51 bani, de la 3,6258 unitati la 3,6309 unitati fata de franc. Un nivel mai ridicat a fost inregistrat la 5 septembrie, cand rata de schimb a fost de 3,8133 lei/franc.

Dobanzile practicate luni de bancile comerciale pentru plasamentele cu scadenta la o zi se plasau la 1,92 - 2,42%, in crestere de la 1,65 - 2,15%. Totodata, au avansat dobanzile afisate pentru sumele plasate pe termen de o saptamana, de la 2,08 - 2,58% la 2,38 - 2,88%.
Cresterea dobanzilor este explicata de dealeri prin retragerile de lei din piata, prin presupuse interventii ale bancii centrale pe piata valutara, sau poate prin pozitionarea bancilor pentru viitoare interventii.