Guvernul a anuntat de curand ca va desfiinta autoritatile de supraveghere din domeniul financiar, cu exceptia celor care tin de BNR, iar o noua institutie – Autoritatea de Supraveghere Financiara – va prelua atributiile si tot personalul CNVM, CSSPP si CSA.

“Aceasta nu este o simpla fuziune. Eu inteleg ca este o reconfigurare, apare o singura structura cu avantajele evidente, mai putini oameni si costuri mai reduse”, a mentionat Doru Lionachescu, presedintele Capital Partners.

El spune ca in cazul in care se face doar reconfigurarea institutiilor si vor fi continuate numirile politice, problemele se rezolva numai pe jumatate.

“Vor fi numiri politice, dar sa nu se atinga nivelul de absurditate din trecut de la CSA si CNVM, cand au fost sfidate orice reguli”, a completat Lionachescu, unul dintre cei mai importanti specialisti din piata de fuziuni si achizitii.

Premierul Victor Ponta a precizat ca presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiare va fi numit de catre Parlament si va lucra impreuna cu Banca Nationala a Romaniei (BNR) si Banca Centrala Europeana.

CNVM, CSA si CSSPP, cimitire ale “elefantiilor” pentru functii si bani

Analistul economic Ionel Blanculescu a declarat ca o institutie functionala in loc de trei nefunctionale reprezinta o masura buna si laudabila.

“Din cate am inteles, propunerea (de crearea Autoritatii de Supraveghere – n.r.) ii apartine lui Florin Georgescu. In Romania au fost create multe feude, cimitire ale “elefantilor” pentru functii si bani”, a aratat Blanculescu.

Citeste si:

El a precizat ca evenimentele din cazul FNI sau Sima arata slabiciunile CNVM pe partea de supraveghere. Totodata, faptul ca exista asiguratori mai putin seriosi si care nu platesc la timp daunele indica acelasi lucru si despre CSA, a adaugat economistul.


“Zona de pensii este bine ca este pusa sub control pentru a nu exista derapaje ca in alte tari din lume”, a completat Blanculescu.

PETITIE: Numiti specialisti in supravegherea sectorul financiar!

PETITIE: Numiti specialisti in supravegherea sectorul financiar!

Pe de alta parte, vicepresedintele Bancii Europene de Investitii (BEI), Mihai Tanasescu, a mentionat ca viitoarea Autoritate de Supraveghere Financiara trebuie sa fie condusa de o echipa de specialisti care sa transmita un mesaj coordonat pietei.

Tanasescu: Autoritatea de Supraveghere trebuie condusa de specialisti

Tanasescu: Autoritatea de Supraveghere trebuie condusa de specialisti

El spune ca institutia va avea rolul nu numai de supraveghere, ci va elabora cu mediul de afaceri strategii de intarire si crestere a pietelor de asigurari, pensii si capital, aflate inca in curs de dezvoltare si consolidare in Romania.

“Cred ca aceasta initiativa vine in intampinarea unei mai bune reglementari a pietei financiare si are rolul de a crea o entitate care sa coordoneze mai bine politicile de reglementare ale celor trei entitati financiare. Aceasta dezvoltare este in linie cu modul de reglementare a pietei financiare in multe state europene”, a declarat Tanasescu.

Wall-Street.ro a lansat o petitie prin care propune oprirea numirilor politice si selectarea specialistiilor care supravegheaza piata de capital, piata asigurarilor si piata pensiilor private printr-un proces competitiv.