"Anul 2013 va fi similar celui precedent, nu ma astept sa avem schimbari deosebite fata de 2012. Va fi un an amortit, asa cum l-a caracterizat un reprezentant al UniCredit Romania. Anticipez o crestere a subscrierilor de 3-5% in acest an la nivelul pietei. De asemenea, actionarii vor pune mai multa presiune pe obtinerea de profit in detrimentul cresterii cotei de piata, iar clientii vor alege asiguratorii in functie de rapiditatea achitarii daunelor", a afirmat Tecau la o conferinta pe teme de specialitate.

Prezent la eveniment, presedintele Directoratului Asirom, Mariana Diaconescu, a afirmat ca un avans de 5% al subscrierilor este un scenariu optimist, scrie Mediafax.

"Previziunile pentru acest an nu sunt optimiste, mai degraba prudente. O crestere de 5% o apreciez foarte optimista. Din punctul meu de vedere, important pentru acest an este sa stabilizam nivelul costurilor, care va avea ca efect echilibrarea bilanturilor. In 2012, despagubirile au evoluat abrupt si au generat costuri ridicate, care au fost acoperite de actionari si nu din veniturile generate din prime subscrise", a spus Diaconescu.

Ea a adaugat ca in acest an, atat pentru Asirom, cat si pentru ceilalti asiguratori din prima parte a clasamentului, "cuvantul de ordine" va fi fidelizarea clientilor prin cresterea calitatii serviciilor.

Reprezentantul Astra, Alin Bucsa, s-a aratat mai optimist si a anticipat pentru 2013 o crestere de doua cifre, undeva intre 10 si 15%.

"Aceasta crestere va veni din majorarea tarifului de prima la politele RCA si din avansul PIB-ului, la care se adauga evolutiile pozitive pe segmentul asigurarilor de locuinte si de sanatate. Daca reforma in sistemul sanitar se va pune in practica, atunci avanul subscrielor la nivelul pietei va fi si mai mare", a spus presedintele Directoratului Astra, al doilea jucator dupa nivelul veniturilor in primele noua luni ale anului 2012.

Bucsa a mai spus ca anul 2012 se va incheia mai bine decat arata rezultatele la noua luni, pe fondul unor cifre mai optimiste in ultimul trimestru al anului precedent.

"Astra si-a bugetat sa creasca in 2013 cu doua cifre, evolutie ajutata si de subscrierile din afara tarii. Vom continua sa mizam pe subscrierile din exterior. Spre exemplu, subscrierile Astra in Ungaria reprezinta 10% din veniturile companiei la nivelul anului 2012", a mai spus Bucsa.

In primele noua luni ale anului 2012, piata asigurarilor generale si de viata a crescut cu 1,43%, la 6,17 miliarde de lei, sustinuta de majorarea subscrierilor din asigurari generale cu 1,74%, la 4,87 miliarde de lei.

Pe segmentul asigurarilor de viata, subscrierile au totalizat 1,3 miliarde de lei, in urcare cu 0,3% fata de primele trei trimestre ale anului trecut.

Citeste si:

Subscrierile asiguratorilor romani in alte state membre ale Uniunii Europene au crescut cu 27,1% in primele noua luni ale anului 2012, la 232 milioane de lei, cifra reprezentand 4,78% din totalul veniturilor industriei, de 6,17 miliarde de lei, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Vicepresedintele Directoratului UNIQA Asigurari, Romeo Jantea, a atras atentia ca, fara subscrierile din afara Romaniei, care insumeaza cateva zeci milioane de euro, piata asigurarilor din Romania "a cazut in nas" in 2012 comparatic cu anul precedent.

"In 2013, piata asigurarilor nu va muri, dar nici nu va creste spectaculos, ci doar cu cateva procente. Cresterea nu va veni din majorarea tarifelor la politele RCA", a spus Jantea.

In urma cu aproape 10 zile, CSA a modificat norma privind asigurarea RCA, demers prin care societatile de profil vor fi obligate sa stabileasca tarifele de prima astfel incat sa acopere toate cheltuielile aferente acestei clase de asigurari.

Ordinul CSA 3/2013 prevede ca "pentru fiecare categorie de riscuri omogene considerate, asiguratorii au obligatia de a stabili tarifele de prime astfel incat, cu o probabilitate de cel putin 99,5%, primele estimate pe urmatoarele 12 luni sa acopere toate cheltuielile aferente, cu respectarea legislatiei in vigoare si a principiilor actuariale general acceptate".

Anterior, conform unui ordin CSA din 2011, asiguratorii RCA erau obligati sa stabileasca tarifele de prima pentru fiecare categorie de vehicule, pe perioade de un an, astfel incat sa garanteze indeplinirea obligatiilor, constituirea rezervelor tehnice si plata contributiilor catre anumite fonduri, precum si acoperirea cheltuielilor de achizitie si de administrare.

De asemenea, companiile sunt obligate sa transmita catre CSA, in format electronic, ipotezele folosite, metodele actuariale si justificarea aplicarii acestora, impreuna cu baza de date utilizata pentru aceste calcule.

Noua norma RCA a intrat in vigoare pe 18 ianuarie, odata cu publicarea in Monitorul Oficial.

In 2011, subscrierile RCA au insumat aproape doua miliarde de lei si au reprezentat un sfert din veniturile industriei asigurarilor generale si de viata.