Banca Comerciala Romana (BCR), cea mai mare banca din sistem, a eliminat de astazi comisioanele de retragere numerar si interogare sold la ATM-urile BCR prin cardurile de debit proprii, dar si pentru platile intrabancare in lei si valuta prin aplicatiile de online si mobile banking Click 24 si Touch 24Banking, pentru persoane fizice.

Banca mentioneaza ca noua oferta de cont curent incurajeaza operatiunile prin intermediul canalelor alternative si vine cu o serie de modificari in zona comisioanelor incasate pentru retragerile de numerar de la ghiseu si de la ATM-urile altor banci, dar si pentru platile intra & interbancare la ghiseele bancii.

Totusi, daca alte banci mai mici din piata au ales sa taie si comisioanele de administrare a contului curent, la internet si mobile banking, dar si cele pentru incasarile si platile in lei prin mijloace electronice, BCR, cea mai mare banca din piata, mentine inca suspansul in privinta pachetelor de cont curent, care vor suferi unele modificari, dar vor fi anuntate in decembrie.

"Ne dorim sa contribuim la schimbarea felului in care clientii fac banking, prin stimularea utilizarii cardurilor de debit si, efectuarii de operatiuni prin Internet Banking. De aceea, am redefinit oferta noastra de cont curent si tranzactii, bazandu-ne pe un principiu simplu: dezvoltarea si reducerea costurilor operatiunilor efectuate prin canale alternative si cresterea costurilor pentru operatiunile la ghiseu", a declarat Dana Demetrian, Vicepresedinte Retail & Private Banking in cadrul BCR.

Tip operatiune lei/valuta Comisioane pana la 30 sept. Noile comisioane de la 1 oct.
Comision retragere numerar la ATM BCR pentru cardurile de debit BCR lei 0,25%, min. 0,50 lei 0 lei
Comision interogare sold la ATM BCR lei/valuta 0,20 lei/0,10 euro/usd 0 lei/euro/usd
Plati intrabancare prin Internet Banking (Click 24 Banking) lei/valuta 2 lei/0,50 euro 0 lei/0 euro
Inlocuire Token nefunctional valuta 10 euro 0 euro

Modificarea comisioanelor pentru operatiunile de cont curent este etapa premergatoare lansarii noului cont curent cu costuri zero si a pachetelor de cont curent, lansare programata pentru inceputul lunii decembrie 2015.

Incepand cu luna decembrie a acestui an, un client va putea sa isi deschida un nou cont curent cu card de debit atasat, emis instant, in mai putin de 10 minute.

Reprezentantii bancii precizeaza ca gradul de bancarizare al populatiei din Romania a crescut de la 54%, in 2008, la 63%, in 2015. In ceea ce priveste gradul de utilizare al conturilor curente, daca in 2008 doar 29% dintre romani detineau un card de debit, in 2015 acest grad de utilizare a crescut la peste 51%. Aceste evolutii sustin cresterea apetitului pentru produsele financiare precum si apropierea treptata a comportamentului romanilor de cel al rezidentilor statelor vest-europene.

"Astfel, uniformizarea costurilor pentru cele mai frecvente operatiuni efectuate de clienti (retrageri de numerar, interogarea soldului la ATM-urile BCR si platile prin Internet Banking), cat si lansarea noii oferte si pachete de cont curent sunt parte din strategia BCR de fidelizare si recompensare a propriilor clienti, fiind deopotriva o masura menita sa sustina in continuare cresterea nivelului de utilizare a produselor bancare a intregii populatii", anunta banca.

Mai jos gasiti lista completa a comisioanelor eliminate sau modificate incepand de la 1 octombrie de BCR.

comisioane modificate BCR

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri